Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a înființat, în campania de împăduriri de primăvară, alte 30 hectare de perdele forestiere pentru protejarea Autostrăzii A2, în județul Ialomița, pe o lungime totală de circa 10 kilometri.
Pentru realizarea acestor noi perdele forestiere, Direcția Silvică Ialomița a plantat 150.000 de puieți forestieri.
Din 2004 până în prezent, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a înființat 330 hectare perdele forestiere de protecție a căilor de comunicații, cu o lungime totală de circa 100 de kilometri. Direcția Silvică Călărași a înființat 202 hectare perdele forestiere de protecție a căilor de comunicații, Direcția Silvică Ialomița 53 de hectare, Direcția Silvică Constanța alte 45 de hectare și Direcția Silvică Brăila, 30 de hectare.
Pentru înființarea perdelelor forestiere, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a plantat 1,65 milioane de puieți forestieri în ultimii nouă ani.
Programul actual de înființare a perdelelor forestiere prevede 36 de obiective de investiții, cu o suprafață totală de 735,46 hectare, pentru protecția autostrăzilor și drumurilor naționale din județele Arad, Argeș, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și Vrancea.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.
Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.
Lasa un raspuns