În toamna anului trecut, Muzeul Național la Bucovinei, în colaborare cu Muzeul Olteniei din Craiova, a organizat expoziţia temporară „Nicolae Titulescu. O viață în slujba României”, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la nașterea marelui om politic și diplomat, care, pe drept cuvânt, este numit ”omul care a adus România în Europa şi Europa în România”. 

Prin întreaga sa activitate, Nicolae Titulescu a intrat în conștiința națională și europeană ca un diplomat de prim rang, îndeplinind, în frământata perioadă interbelică, funcțiile de ministru plenipotențiar al României la Londra, ministru al Afacerilor Străine la București și președinte al Ligii Națiunilor la Geneva. A fost un veritabil ”soldat al Păcii” care a militat pentru scoaterea războiului în afara legii, un talent oratoric remarcabil, înțelegând că Europa este un întreg ce nu trebuie tratat în termenii de Est și Vest. Totodată, a susținut întărirea colaborării dintre națiuni prin încheierea unor pacte regionale, cum a fost cazul Antantei Balcanice, al cărei inițiator a fost, în care fiecare stat să-și păstreze propria individualitate și suveranitate. Treptat, datorită liniei sale politice, tot mai puțin agreate în diverse cercuri interne ale puterii, dar mai ales de Berlin, marele diplomat a devenit indezirabil. Astfel, în august 1936, Carol al II-lea l-a demis pe Nicolae Titulescu din toate funcţiile, silindu-l să părăsească țara. Diplomatul român s-a refugiat, inițial, în Elveţia, după care s-a stabilit în Franţa, la Cannes, unde, cinci ani mai târziu, a trecut la cele veșnice. 

Din nefericire, memoria lui Nicolae Titulescu continuă să fie atacată, pe nedrept, și în prezent. În consecință, merită amintite cuvintele memorabile ale lui Nichifor Crainic, om politic ce nu poate fi bănuit de simpatii de stânga: ”Că noi, cei de acasă, continuăm să atacăm pe Nicolae Titulescu e un lucru inerent imbecilităţii noastre morale. E de ajuns să se ridice cineva ca un stat de palmă peste nivelul mediocrităţii ca să-l izbim cu sălbăticie. Puţin ne pasă de foloasele pe care el le-a adus sau le poate aduce încă acestei ţări. Ceea ce nu putem suferi în omul superior e tocmai superioritatea lui”. 

Panourile realizate cu acest prilej de către Muzeul de Istorie, constituite într-o expoziție fotodocumentară itinerantă (autor dr. Mihai-Aurelian Căruntu), au fost expuse, până de curând, la Liceului Tehnologic ”Ion Nistor” din Vicovu de Sus. La solicitarea profesorului de istorie Vasile Pohoață, directorul Școlii Gimnaziale Băișești, începând cu data de 21 aprilie a.c., expoziția menționată este expusă, până la încheierea actualului an școlar, în cadrul acestei unități de învățământ din comuna Cornu Luncii. În actualul context internațional, mesajul de pace și colaborare titulescian este imperios necesar, astfel că sunt invitați să viziteze această expoziție atât elevii, cât și toți iubitorii de cultură și istorie din această localitate. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.