Vineri, 9 iunie, începînd cu ora 12.30, în Sala Mică a Casei de Cultură din Suceava va avea loc dezbaterea programului de guvernare al Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Deputatul AUR de Suceava Dorel Acatrinei a anunțat că la eveniment vor fi prezenți președintele AUR, George Simion, senatorul Sorin Lavric, deputatul Antonio Andrușceac și activistul civic Ramona-Ioana Bruynseels. 

Deputatul sucevean invită elita din județul nostru să ia parte la această dezbatere, în care AUR încearcă să țși facă cunoscut programul de guvernare.

„Îi invit pe oameni să ia parte la evenimentul nostru în care le vom prezenta propunerea planului de guvernare. Consider că va fi o dezbatere benefică atât pentru noi, cât și pentru suceveni, întrucât cei din urmă vor putea face propuneri și își vor putea exprima ideile referitoare la cum își doresc să fie guvernată țara. Așadar, cei care vor să afle direcția de acțiune a partidului și să aibă ocazia să contribuie la aceasta sunt așteptați vineri, la Casa de Cultură din Suceava”, a spus deputatul AUR Suceava, Dorel Acatrinei.

Trebuie precizat că parlamentarul sucevean face parte din comitetul de organizare al evenimentului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.