În comuna suceveană Păltinoasa lucrurile se fac o dată și bine și asta pentru că primarul Eduard Wendling măsoară de zece ori și taie o singură dată.

O dovadă clară în acest  sens este ordinea lucrărilor executate: mai întâi se implementează proiectele de apă și canal și abia apoi se asfaltează drumul.

Scopul primarului de la Păltinoasa este să extindă utilitățile pe toate străzile din comună, iar ulterior să poată vorbi și de o infrastructură rutieră complet modernizată.

Mai mult de atât, Primăria administrează în regie proprie serviciile de apă și canalizare, ceea ce reprezintă un câștig pentru cetățenii comunei care plătesc un preț mai mic la utilități.

„Noi suntem cei care administrăm acest serviciu, în regie proprie, și suntem foarte mulțumiți de ceea ce oferim locuitorilor. Pentru noi, după ce am extins iluminatul public în toată comuna, rețelele de apă și canal reprezintă o prioritate de gradul zero. Vrem ca apa și canalizarea să fie extinse în toată comuna cât mai repede, de aceea, în fiecare an, cu bani de la bugetul local facem cât mai multe lucrări în acest sens”, a declarat primarul comunei Păltinoasa, Eduard Wendling.

În ceea ce privește infrastructura rutieră, de când a venit la conducerea Primăriei, Eduard Wendling a reușit să modernizeze mai bine de jumătate din rețeaua de drumuri, iar lucrările nu se vor opri până când toți cetățenii comunei vor beneficia de asfalt.

„În fiecare zonă din comună mi-am propus să fac câte ceva. Unii oameni nu aveau apă, alții canalizare, alții drumul modernizat. Cu rețelele electrice am rezolvat deja și acum lucrăm la partea de infrastructură”, a declarat primarul de la Păltinoasa.

Infrastructura rutieră este doar unul dintre domeniile în care echipa de la Primăria Păltinoasa a investit și urmează să investească.

Sistemul educațional, precum și cel medical, se bucură astăzi de facilități la standarde europene, la fel ca și celelalte domenii importante dintr-o comunitate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.