Președintele Consiliului Județean Suceava a convocat joi, 28 septembrie, la ora 9:00, la Direcția de Drumuri Județene, constructorii și subantreprenorii de pe Axa rutieră Suceava – Iași. De față au fost șeful de proiect și specialiști de la Direcția de Drumuri Județene. S-a analizat stadiul de execuție fizică a lucrărilor.
„Am cerut în mod expres constructorilor să concentreze mai mulți lucrători pe tronsoane de drum pe care ar putea să fie turnat binder în această toamnă. Am analizat în mod amănunțit fiecare lot în parte și s-a convenit că în perioada imediat următoare se va turna binder de circa 6 km în zona Corni – Liteni, în zona Udești – centru, zona Luncușoara, în centrul localității Bosanci și se va finaliza podul de la Ipotești. Pe lotul 2 avem garanții din partea constructorilor că în acesta toamnă se va da în folosință podul de la Frumoasa și noi sperăm că și podul de la Liteni-Moara. Satul Zaharesti va fi în atenția constructorilor. În cea mai mare parte este turnat stratul de binder și am cerut să concentreze mai multă forță de muncă, să ieșim din praf și din noroi și din această zonă.
În mod expres am cerut turnarea unui strat de binder cât mai repede posibil și în zona Costâna -Dărmănești. Toate acestea vor respecta cu strictețe prevederile din proiect și normativele tehnice. Vom mai avea astfel de întâlniri de lucru pentru accelerarea lucrărilor în perioada următoare”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
:revista floare albastra= blue: concluzii colocviu eugen coseriu _suceava: integrare revista scolara-studenteasca si de e-bisniss toroid ” suceava-cernauti- balti- chisinau-iasi–suceava”-platforma blue music system_revista scoara.romihai grigore- poet.editor.scientist:12h11’am_28septembrie
: president biden& president iohannis& president zelensky_ autostrada informational spatiala { suceava- cernauti-balti- chisinau-iasi-suceava}_ avize_ criptare _ semnal spatial ” blue music system”!*: