Elevii și profesorii de la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” Cajvana au marcat Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, printr-o activitate coordonată de prof. Angela Coca. La eveniment au luat parte și cei doi directori ai unității școlare, Nicolae Robu și Iulian Ciotu.
După momentul de reculegere ținut în memoria victimelor Holocaustului, prof. Angela Coca a făcut o scurtă trecere în revistă a cauzelor și consecințelor încercării de exterminare a evreilor.
De asemenea, două eleve din clasa a X-a A, respectiv Irina Andreica și Ancuța Negrușeri, au prezentat referate despre teoria nazistă de la baza antisemitismului, dar și despre deportările evreilor din România. Tot în cadrul activității, cei prezenți au vizionat filmul „Ultimul tren spre Auschwitz”, iar ulterior au dezbătut subiectul. La finalul dezbaterilor, a fost vizionată galeria de colaje și desene despre Holocaust, realizată de elevi.
„Vorbim despre Holocaust pentru a cunoaşte istoria acestuia, dar mai ales pentru a înţelege că pentru binele prezent şi viitor avem datoria să cultivăm în fiecare din noi, dar şi în jurul nostru, valori precum respectul şi toleranţa, să ne ferim de prejudecăţi şi stereotipii, fiind normal sa respectăm religia şi modul de viaţă ale fiecăruia” a spus prof. Nicolae Robu, directorul Liceului Tehnologic Cajvana.
De cealaltă parte, prof. Angela Coca, coordonatoarea activității, a transmis mulțumiri participanților, dar și celor ce s-au implicat în organizarea evenimentului.
„Avem responsabilitatea să ne amintim de Holocaust pentru a comemora victimele, pentru a condamna şi a respinge o ideologie ucigaşă şi rasistă și, nu în ultimul rând, pentru a cinsti persoanele care şi-au păstrat umanitatea, într-un timp al antiumanităţii”, a spus prof. Angela Coca.
Lasa un raspuns