Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a prezentat miercuri, 8 noiembrie, proiectul întocmit de firma de consultanță pentru amenajarea Păduricii Zamca. Potrivit edilului, valoarea totală a investiției se ridică la aproape 85,5 milioane de lei adică peste 17 milioane de euro, iar perioada de implementare a proiectului va fi de 18 luni.

Ion Lungu a precizat că Parcul de agrement Zamca este împărțit în trei tipuri de zone: de agrement, culturală și zona de popas și hamace. Astfel, vor fi nu mai puțin de 40 de zone de popas, iar parcul va avea 12 accese din care trei principale: dinspre bulevardul Vasile Grecu, strada Zamca și strada Mihail Sadoveanu.

„În cadrul pădurii sunt amenajate trasee pietonale și trasee pentru biciclete. Sunt realizate patru trasee:  traseul cultural, traseul educațional care e propus să desfășoare între Mănăstirea Zamca și ruinele Cetății Șcheia, traseul de agrement cu piste de biciclete care merg longitudinal și transversal în toată zona pădurii Zamca și traseul de promenadă. Toate aleile de circulație pentru pietoni și aleile pentru biciclete vor fi făcute din pământ cu balastru o tehnologie aparte, pentru că nu avem voie să facem amenajări cu betoane. Sunt 40 de zone de popas, zone de popas pasiv, zone de șezut simple cu bănci sau amfiteatre, zone de popas activ în care sunt prevăzute posibilități de a face mișcare unde există echipament de fitness, echipamente de joacă,  trasee de biciclete, zone de hamace”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Primarul a adăugat că  vor fi și două construcții de 15 mp dotate cu  pavilion administrativ, ceainărie, puncte medicale și toalete.

De altfel, primarul Ion Lungu speră ca acest proiect să fie realizat cu fonduri europene.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.