Pedro Sánchez a câștigat un nou mandat de premier în Spania, după luni de negocieri și un acord controversat în urma alegerilor din iulie.
După săptămâni de negocieri, liderul socialist Pedro Sánchez a obținut un vot în parlament pentru un nou mandat de prim-ministru, notează BBC, citat de Mediafax.
Un nou mandat de premier
Sánchez a fost susținut de 179 de parlamentari în camera inferioară a parlamentului, care are 350 de locuri. Doar deputații opoziției de dreapta au votat împotriva sa.
Partidul Popular conservator a câștigat alegerile din iulie, dar liderul Alberto Núñez Feijóo nu a reușit să formeze o majoritate.
Votul a avut loc după dezbateri între liderii de partid, care s-au axat aproape în întregime pe un acord foarte controversat de amnistie pentru separatiștii catalani, pe care Sánchez l-a acceptat în schimbul sprijinului pentru a fi ales din nou prim-ministru.
Sánchez a declarat în fața deputaților că acordul de amnistie va ajuta la „vindecarea rănilor”, scrie observatornews.ro.
Lasa un raspuns