Miercuri, 5 iunie, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, împreună cu viceprimarul Lucian Harșovschi, dar și cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și deputatul Ioan Balan, au vizitat șantierul Sălii Polivalente din municipiul reședință de județ.
Primarul Ion Lungu a precizat că pe o suprafață de 12 hectare se va construi viitorul complex sportiv al Sucevei care va cuprinde și un Aqua-park și o bază sportivă TIP I de dimeniuni UEFA. Edilul a spus, de asemenea, că Sala Polivalentă va mai avea în componență și o sală de antrenament de 296 de locuri termenul de finalizare al investiției fiind 12 mai 2025.
„Astăzi este cea mai mare sală polivalentă din Moldova. Se lucrează în două schimburi, lucrările fiind deja realizate în proporție de aproape 60%”, a subliniat primarul Ion Lungu.
Edilul a mulțumit președintelui Flutur și deputatului Balan pentru sprijinul acordat realizării acestui important obiectiv de investiții.
De asemenea, președintele CJ Suceava a felicitat administrația publică locală pentru realizarea acestei investiții, subliniind că municipiul Suceava avea nevoie de un astfel de complex.
„Fondul ăsta al zgomotelor de ciocane și de flexuri arată starea de spirit din județul Suceava. Aveam nevoie de o astfel de sală ca să putem ține evenimente pentru că de foarte multe ori nu avem unde să le facem. Ceea ce cred eu și sugerez tânărului Harșovschi să gândim complexul ăsta integrat împreună cu campusul universitar. Aș vrea să spun că dacă veți merge în județul Suceava o să găsiți obiective sportive foarte multe, nu de dimensiunea asta dar sunt multe. La Putna veți vedea un stadion de fotbal european care va fi gata în curând, la Câmpulung Moldovenesc se investește la stadion, la Gura Humorului. Am făcut un calcul și numai în zona căminelor cuturale și a caselor de cultură în ultimii 10 ani în Suceava 98 de primării au investit în 130 de clădiri. Ultima la Frasin. Felicit echipa de la Primărie, pe primarul Lungu, pe viceprimar. Nu a fost simplu. Ce le cer eu în continuare primarilor este să facă utile sălile de sport. Avem foarte multe spații de sport unele dintre ele nefolosite la capacitate și să mergem spre sportul de performanță pentru că va veni ziua când fiecare localitate trebuie să justifice că are o sală de sport. Ce echipă, ce sportivi au plecat de acolo. Norocul mare al nostru e că avem universitarii aici care știu să adune performanțele. Aven nevoie ca și Suceava să intre în zodia asta a sportului. Am dat și noi bani de la CJ peste 600.000 de lei pe sport însă trebuie mult mai mult. Felicit municipiul pentru această infrastrucrură sportivă”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
La rândul său, deputatul Ioan Balan a subliniat importanța acestui proiect, precizând că va corespunde așteptărilor sucevenilor.
„Este un proiect important în zona activităților sportive așteptat de suceveni. Sunt fericit că echipa aceasta de la Primărie, primarul Ion Lungu, viceprimarul Lucian Harșovsch și nu în ultimul rând președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, au făcut posibilă realizarea acestui obiectiv. Cred că vine întâmpinarea așteptărilor sucevenilor și sper ca aici să avem parte de o activitate sportivă de prestigiu”, a declarat deputatul PNL de Suceava Ioan Balan.
Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a precizat că Sala Polivalentă va dispune de sală de expoziții, sală de conferințe, la demisol fel de fel de restaurante și, foarte importat, locații prin care Primăria va pune la dispoziție pensionarilor cluburi unde să își petreacă timpul liber.
„Va avea 710 locuri de parcare, opt locuri pentru autocare, peste 7.100 mp de spații verzi. Vorbim de o zonă integrată de 12 hectare și foarte important Primăria face drumul până la sală, strada Iuliu Hosu care este de pietriș și care va fi lărgită la 20 de metri și va avea patru benzi, trotuare, piste de biciclete și spații verzi până în bulevardul Sofia Vicoveanca pe care îl vom mări până la giratoriu cu patru benzi. Vorbim de lucruri concrete nu de desene pe planșă. Această sală se face astăzi datorită unor oameni și vreau să-i mulțumesc domnului primar Ion Lungu care este cel care a mers de nenumărate ori la București pentru a obține finanțarea pentru această sală, o sală care a fost foarte mult blocată al CNI. Domnul primar Lungu a avut sprijinul domnului Gheorghe Flutur la București pentru că e nevoie de sprijin guvernamental iar parlamentarii suceveni în frunte cu deputatul Ioan Balan sunt cei care au militat pentru ca această sală să fie construită”, a declarat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Lasa un raspuns