Directoarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din orașul Vicovu de Sus, prof. Iuliana – Nicoleta Aluculesei, transmite mulțumiri companiei EGGER, pentru investițiile pe care le-a sponsorizat. Prof. Aluculesei a spus că această companie este constant alături de unitatea școlară, doar anul acesta alocând bani pentru mobilarea cancelariei și a birourilor administrative, pentru înlocuirea mobilierului din spațiile în care învață preșcolarii și, nu în ultimul rând, pentru amenajarea unui colț de lectură, unde elevii să-și poată petrece pauzele într-un mod educativ și benefic.
„Poate nu putem schimba întreaga lume, dar putem schimba mediul și modul în care trăim.Vă mulțumim din suflet că vă implicați în mod frecvent și cu succes în schimbarea stilului de viață a regiunii în care trăim si că ne-ați ales pe noi, prieteni ai dumneavoastră, dându-ne posibilitatea să ne desfășurăm activitatea școlară într-un ambient plăcut, în același timp bucurând sufletele atâtor copii.În acest sens, frumoasa și fructuoasa colaborare între Egger și Școala Gimnazială nr.1 Vicovu de Sus a dus la realizarea de lucruri prețioase și utile tuturor. Dacă la începutul anului școlar compania Egger ne-a ajutat să mobilăm cancelaria și birourile administrative, astăzi este rândul celor mai mici din școală să se bucure de mobilier nou și modern.Nu doar preșcolarii au avut parte de o surpriză pe acest final de an școlar. Tot cu sprijinul Companiei Egger s-a realizat un Colț de lectură care, în scurt timp, a devenit locul preferat al tuturor de petrecere a recreațiilor.Aducem mulțumiri nenumărate partenerului Egger România, o comunitate constantă, deschisă și promptă, în sprijinul nevoilor școlii noastre”, a transmis directoarea Școlii Gimnaziale nr. 1 Vicovu de Sus, prof. Iuliana-Nicoleta Aluculesei.
Lasa un raspuns