Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina”. Târgul Meșterilor Populari a fost deschis oficial joi, 19 septembrie, în centrul Sucevei. Acesta va fi deschis până duminică, 22 septembrie. Și anul acesta, zeci de producători locali și meșteri populari îi așteaptă pe suceveni pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor cu fel de fel de preparate specifice Bucovinei, dar și cu obiecte meșteșugărite cu migală. 
Târgul este organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava, Asociațiile „Produs în Bucovina” și „Gustă din Bucovina”.
Trebuie spus că această manifestare se desfășoară în vederea stimulării meșterilor populari în producerea și valorificarea obiectelor autentice de artă populară, specifice zonelor etnografice din care provin, precum și pentru a promova meşteșugurile populare (prelucrarea lemnului, olăritul, industria casnică textilă, prelucrarea pieilor, a metalelor, a osului, podoabele, împletiturile de nuiele, incoanele populare, încondeierea ouălor, alimentația tradițională).
Tot în cadrul acestui eveniment, au loc și diferite programe cultural artistice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.