Purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alexandru Covașă, a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia îi contrazice pe social democrații care spun că nu încearcă să-i racoleze pe primarii liberali din județ.

Alexandru Covașă a subliniat că administrația liberală a făcut ca în județul Suceava să se deruleze proiecte în valoare de peste 600 de milioane de euro.

Redăm integral comunicatul de presă: 

„Câtă ipocrizie la PSD!

Nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase!
Primarii asupra cărora s-au făcut și se fac presiuni știu bine ce spunem noi. Ați dat telefoane, ați făcut vizite, ați amenințat că nu vor primi bani, că de acum aveți toate pârghiile puterii, și dacă nu se supun, o să suporte consecințele. Asta este atitudinea care vă vine din vechime, de la un partid stat.
Vorbiți de satrapi? Nu dumneavoastră umblați cu șefi de deconcentrate prin teritoriu să arătați că aveți putere? Vreți exemple? Vă dăm.

Administrația liberală a fost și este pentru dezvoltarea județului. Sub administrație liberală, județul Suceava a primit cei mai mulți bani pe programul de dezvoltare al satului românesc, Anghel Saligny, peste 600 de milioane de euro.
În administrația liberală, am descâlcit programul de aducțiune a gazului metan, și 59 de Primării au proiecte aprobate pentru gazul metan. Voi ce ați făcut? Ați îngropat proiectul utilități și mediu cu firme rusești, și plătesc bieții suceveni sume fenomenale și astăzi.

În administrația liberală, am deblocat A7, care era înțepenită la Pașcani, am deblocat construirea Autostrăzii Nordului. Sper să nu o blocați.
Dar cel mai important este că în administrația liberală, primarii, indiferent de culoarea politică, au primit surse de finanțare consistente, și nu a fost exclus nimeni de la finanțare, inclusiv cei de la PSD, și ei știu asta, dar nu le dați voie să vorbească.

Desantul sau cohorta pesedistă cu care descălecați în localitățile conduse de liberali arată disperarea dumneavoastră, și arată cât de imorali sunteți. Unde nu ați putut câștiga prin vot, doriți să furați primarii. Adică munca noastră și votul cetățenilor. N-o să vă meargă”, a transmis purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alexandru Covașă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.