Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat extinderea și modernizarea Unității de Primire a Urgențelor și a secției de Anestezie și Terapie Intensivă, printr-un proiect de aproximativ 20 de milioane de euro

„Am semnat astăzi acordul de parteneriat între Consiliul Județean Suceava și Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sf. Ioan cel Nou Suceava» într-un proiect prin care continuăm modernizarea celei mai importante unități medicale din județ”, a spus Șoldan.

Potrivit acestuia, proiectul, în valoare de 101.075.586 lei (cu TVA), cu finanțare prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, va fi depus în perioada imediat următoare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Unul dintre principalele obiective ale acestui proiect îl reprezintă înființarea la nivelul Unității de Primire a Urgențelor (UPU) a unei săli pentru politraume.

Această sală, care va avea dotări specifice unei săli de operații, va permite intervenția rapidă și simultană a echipelor medicale multidisciplinare imediat după ajungerea cazurilor de politraume severe în UPU.

În cadrul aceluiași proiect, este prevăzută și digitalizarea în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și în blocul operator, pentru îmbunătățirea serviciilor medicale acordate pacienților.

La ora actuală, pentru fiecare pacient se colectează sute, până la mii de date zilnic, date care trebuie înregistrare fără erori.
Acest sistem unitar de digitalizare va înlocui foile de observații în format fizic și va fi facilita înregistrarea corectă și în timp real a datelor pacientului, contribuind la luarea rapidă a deciziilor medicale.

„În urma proiectului vor fi extinse și modernizate atât Unitatea de Primire a Urgențelor, cât și secția de Terapie Intensivă, precum și compartimentele de sterilizare.

De asemenea, vor fi relocate și modernizate spațiile destinate scintigrafiei, dializei, radiologiei digitale, laboratorului de analize medicale, compartimentului Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale, precum și spațiile destinate zonei administrative și sălii de mese.

Acest amplu proiect va îmbunătății serviciile medicale oferite sucevenilor și va crește capacitatea unității medicale de a răspunde eficient situațiilor critice”, a adăugat Gheorghe Șoldan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.