Polițiștii Secției de Poliție Rurală 1 Vadu Moldovei au fost sesizați telefonic, în dimineața zilei de luni, 24 februarie, despre faptul că o femeie de 75 de ani din satul Dumbrăveni, comuna Râșca, a fost găsită decedată în locuința sa de un vecin.

Vecinul, un bărbat în vârstă de 48 de ani, a mers să vadă ce face bătrâna și să îi facă focul în sobă, soțul femeii aflându-se de două zile la locuința unui alt vecin, la aproximativ 700 de metri distanță.

După ce a anunțat decesul femeii la 112, apelantul, împreună cu un alt consătean, au mers să-l anunțe pe soțul femeii că aceasta a decedat, însă pe drumul de întoarcere spre locuința soților, la aproximativ 400 de metri distanță, bărbatului i s-a făcut rău și s-a prăbușit la pământ.

Din nefericire, echipajul de Ambulanță sosit la fața locului a constatat decesul celor doi bătrâni, iar trupurile neînsuflețite ale celor doi soți au fost transportate la morga Spitalului Municipal Fălticeni pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei decesului.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.