Liberalul Bogdan Păstrăv și Camelia Damian, din partea Uniunii Polonezilor, au fost numiți subprefecți ai județului Suceava, după eliberarea din funcție a celor doi subprefecți social democrați, respectiv Florin Sinescu și Alexandru Flandorfer.

Decizia a fost luată joi, 27 februarie, în cadrul ședinței de Guvern.

Trebuie precizat că inginerul Bogdan Păstrăv a fost consilier local din partea PNL în cadrul Consiliului Local Suceava, iar Camelia Damian, economist de profesie și expert contabil, este angajată a Primăriei Suceava, ocupând funcția de directoare a Direcției Patrimoniu din cadrul unității administrativ teritoriale.

Camelia Damian a fost propusă pentru a ocupa funcția de subprefect de către Uniunea Polonezilor din România, care este condusă de deputatul sucevean Ghervazen Longher.

Camelia Damian și Bogdan Păstrăv vor depune jurământul în funcție vineri, 28 februarie, la ora 10.00.

Printr-un comunicat de presă, PNL Suceava a transmis că are încredere că Bogdan Păstrăv își va exercita mandatul „cu profesionalism și dedicare”.

„Este o responsabilitate enormă, însă sunt convins că, alături de specialiștii din Instituția Prefectului Județul Suceava și în conformitate cu strategia PNL, voi reuși să răspund eficient tuturor solicitărilor din această funcție. Am acumulat ani de experiență în administrație și politică, iar acum este momentul să pun această expertiză în slujba județului. Sunt pregătit pentru orice provocare”, a afirmat Bogdan Păstrăv.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.