Luni, la ora 09.00, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit în traffic, pe strada Calea Bucovinei, autoturismul condus de un localnic de 29 ani, care efectua o cursă de transport în regim taxi.
În urma controlului documentelor personale, precum şi a celor care să ateste exercitarea acestei activităţi, s-a constatat că autorizaţia de efectuare transport taxi a autoturismului menţionat este expirată din 07.08.2011.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, urmând să se dispună procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Lasa un raspuns