Pe vremuri, o păcăleală de 1 Aprilie se socotea reușită dacă îl trimiteai pe unul să traverseze Bucureștiul ca să se întâlnească cu o fată inexistentă, dacă-l puneai să care acasă o cărămidă sau îl puneai să se ducă la director. Erau păcăleli prietenești, menite să provoace râsul tuturor participanților și mai ales al păcălitului.
Am organizat și eu câteva și mai râdem și în ziua de azi de efectele pe care le-au avut atunci. Aveam o profesoară de chimie foarte bună, care făcea experiențe distractive și se bucura când reușeam și noi. Așa că în noaptea de dinainte de 1 Aprilie ne-am adunat câțiva nebuni și i-am mutat mașina pe un alt loc de parcare, după care i-am vopsit-o din gri în alb folosind apă și făină. Dimineață, 40 de nebuni stăteau ascunși prin boscheți când femeia și-a pus mâinile-n cap de disperare că i se furase mașina. Nu știu cât era bucurie că este iubită de elevi și cât ușurare că nu i se furase mașina, dar sigur ea era cea care râdea cel mai tare.
În ziua de azi primești telefoane că ți-a murit mama decedată de 20 de ani sau că fata ta e la poliție și altele asemenea. Păcăleli cretine menite să provoace râsul celor care le fac, dovezi clare ale alienării societății în care trăim.
Oameni buni, bucuria și râsul sunt bune atâta vreme cât sunt împărtășite de toată lumea. Atunci când râdem despre un lucru întâmplat e veselie, dar când râdem de cineva sau provocăm pe cineva să se facă de râs, e cu totul altceva. Încercați să vă păstrați bucuriile simple, deoarece nu de puține ori s-a întâmplat ca cel ironizat să răspundă disproporționat.
Lasa un raspuns