Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în perioada 17 – 19 mai, autori neidentificaţi au pătruns prin efracție în interiorul locuinței și au sustras aparatură electronică și alte bunuri.
În timpul cercetărilor, poliţiştii au fost sesizați de o altă femeie din localitate, despre faptul că în aceeași perioadă, autori neidentificați au spart un geam al locuinței aflată în construcție aparținând fratelui său de 35 de ani, plecat la muncă în Anglia, și au sustras scule electrice.
Valoarea prejudiciului produs celor două locuințe este de aproximativ 2.000 de lei.
În cauză au fost întocmite dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.
Lasa un raspuns