Lumânări marcate
În curtea mare-a unei mici biserici,
Unde un dascăl chel plivea morminte,
Intră-ntro zi, cu barba înainte,
Un oarecare mare dintre clerici
Destul de roşu în obrajii care
Păreau dedaţi la praznice-n chilie.
Avea o rasă mare de dimie
Şi-o burtă mare… Îngrozitor de mare.
Ce hram e-aicea-n satul ăsta, bade?
Ce preot face slujbe şi de când?
Eu sunt trimis de Daniel să vând
Aceste lumânări preacumsecade.
Da` ale noastre ce-au, or fi spurcate?
Dădu să-ntrebe dascălul Vasile.
Nu au certificate şi-apostile,
Adică, pe-nţelesul tău, nu sunt marcate!
Vezi tu, că de-aceea stă Înaltul
Să se gândească; Oamenii sunt proşti.
Pe unii după mers îi recunoşti,
Că merg de parcă mătură asfaltul.
Şi de-aia trebuie o lege clară
Să nu-şi ia orice babă, cum vrea ea,
Vreo lumânare, că daţi de belea
Şi-apoi vă dă, din naosuri, afară.
Nici nafură, că poate fi făcută
Din pâine albă, cu emulgatori,
Ce sunt la credincioşi dăunători
Şi-or lua vreo boală mai necunoscută.
La-mpărtăşanii – vin patriarhal
Cu conţinut scăzut de sulf şi bule,
Ce nu-şi arată daune la scule
Şi alte cele de uz clerical.
Deci s-a-nţeles, e bine, pălimare?
E bine dară şi de ce n-ar fi,
Dar dacă vine vremea şi-or muri
Şi n-au prin casă-aşa vreo lumânare?
Să nu mai moară, Doamne, ce prostie!
Poţi întreba, aşa, un gand infam?
Eu sugerez să-şi ia un kilogram
De lumânări de la patriarhie.
Şi mor, nu mor, măcar le au în casă.
Cum tre` să facă orice bun român
Ce nu vrea să rămână un păgân
Când vine tipa aia cu o coasă.
Lasa un raspuns