Există pentru fiecare pictor o expoziție de debut, de multe ori după ce a expus în mai multe expoziții colective și a colectat aprecierile criticilor, dar există și excepții așa cum demonstrează foarte tânărul plastician humorean. Vă mărturisesc că am regretat ieri că sănătatea m-a împiedicat luni să particip la eveniment, pentru că am rămas real impresionat de pânzele lui Gabriel, de tenacitatea și expresivitatea tușei sale și de cromatica îndrăzneață.
Nu sunt mulți cei care îndrăznesc să picteze replici ale lucrărilor unor pictori celebri și dintre aceștia și mai puțini reușesc s-o facă cum trebuie. Pe afișul vernisajului era consemnat “Expoziție realizată cu sprijinul Școlii Generale Nr.3 – Teodor Bălan”, deoarece artistul este elev în clasa a 7-a la respectiva școală.
Dincolo de talent se află însă motivul titlului acestui articol, și anume că foarte tânărul plastician a beneficiat de șansa de a locui în același oraș cu Radu Bercea, iar acesta i-a îndrumat pașii de când a descoperit talentul copilului. Odată cu tehnicile picturii, Gabriel a beneficiat de un model de smerenie în fața creației, de modestie și de respect față de privitorul picturilor sale, model care se regăsește evident în tablourile pe care le semnează.
Bucovina este un tărâm binecuvântat, unde frumusețile vin natural și talentul explodează la fiecare pas, dar dacă există copaci puternici care protejează puieții care apar în preajma lor, există și copaci care își doresc să acapareze tot soarele faimei doar pentru ei. Din fericire, Gura Humorului beneficiază de existența unui primar, domnul Marius Ursaciuc, care găsește numai el știe cum, modalități de a încuraja și ajuta artiștii, iar deschiderea sa pentru cultură începe să-și arate roadele, tot mai multe evenimente culturale întâmplându-se aici, de foarte multe ori, la inițiativa sa.
Pentru a vă ajuta să vă faceți o idee despre importanța acestui vernisaj, am adăugat la finalul acestui articol câteva fotografii cu lucrările tânărului pictor, după părerea noastră, o promisiune importanță pentru viitorul plastic al Bucovinei.
Lasa un raspuns