La data de 09 iunie, ora 13.05, un minor de 16 ani, din comuna Fântânele, a condus pe un drum comunal neclasat din localitate un vehicul cu tracţiune animală, iar în vecinătatea unui imobil a acroşat cu roata o minoră de 6 ani, localnică, pieton.

Victima circula din direcţie opusă, pe partea stângă a drumului, iar în urma impactului a suferit leziuni uşoare. După producerea accidentului, minorul a părăsit locul faptei, fiind identificat la domiciliu.

Căruţaşul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi i-au fost prelevate mostre, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.