În perioada 1– 13 iulie 2014, Organizaţia Femeilor Social Democrate Suceava a demarat campania “Lumină pentru Iustin”, campanie umanitară de strângere de fonduri pentru Gigica Iustin Matei.

Acest copil are 2 ani și a fost diagnosticat cu retinopatie de prematuritate (dezlipire de retină), care odată cu trecerea timpului duce la orbire completă. În România niciun medic nu și-a asumat riscul unei operații atât de dificile, motiv pentru care părinții lui Iustin au contactat Spitalul „William Beaumort”, situat în orașul Detroit, SUA. Pentru a putea ajunge să fie operat, Iustin a avut nevoie de ajutorul nostru, a tuturor.

Prețul unei astfel de intervenții costă 16.800 de dolari pe un singur ochi. Precizăm că familia a reușit să strângă deja 12.000 de dolari până la momentul derulării campaniei noastre, însă mai avea nevoie de 4.800 USD.

OFSD Suceava, prin intermediul campaniei „Lumină pentru Iustin” și mai ales prin sprijinul acordat de către partenerii media, a reuşit să strângă suma de 21.260 RON (6073 USD), prin organizarea a trei spectacole caritabile susţinute de către interpreţi de muzică populară, în Municipiul Rădăuţi, Municipiul Suceava şi Municipiul Câmpulung Moldovenesc.

„Spectacolele caritabile desfăşurate în cadrul campaniei OFSD au fost un succes Ne-am bucurat de prezenţa a 150 de persoane în fiecare locaţie. Suma adunată în urma derulării Campaniei „Lumină pentru Iustin” reprezintă un ajutor important pentru acest copil şi doresc să le mulţumesc doamnelor social – democrate pentru buna organizare şi desfăşurare a acestei campanii. Tot pe această cale, OFSD Suceava doreşte să mulţumească tuturor partenerilor media şi participanţilor pentru contribuţia şi succesul campaniei umanitare”, a declarat Preşedinta Organizaţiei Femeilor Social Democrate Suceava, Oana Pintilei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.