Duminică, 20 iulie, ortodocșii sărbătoresc ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul.

Potrivit canonului bisericesc, acesta este unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie fiind celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă.

În tradiția populară, Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credință și curaj demn de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, fiind este pomenit ca mare bărbat și erou al credinței.

Conform statisticilor existente la nivel național, din totalul celor aproximativ 22 milioane de români, peste 120 de mii de persoane poartă numele Sfântului Ilie.

Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor, întrucât în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine. De asemenea, Sfântul Ilie este ocrotitorul Forțelor Aeriene Române.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.