Echipa de fotbal Rapid Suceava și-a prezentat achizițiile de jucători și obiectivele pentru sezonul 2014/2015.

Echipa antrenată de  Bogdan Tudoreanu a reușit o campanie de achiziție extrem de bună, după ce pe Areni au ajuns opt jucători.

Cei opt fotbaliști aduși în această vară sunt portarul Andrei Rohetki (FCM Dorohoi), fundașul Florin Plecanciuc (Metalul Reșița), mijlocașii Alexandru Apostol (Concordia Chiajna), Florin Burcea (Dinamo II), Dragoș Sfrijan (Dunărea Galați), Adrian Gheorghiuc (Sporting) și atacanții Sascha Marinkovic (FC Voluntari) și Marius Matei (Dunărea Galați).

Președintele executiv al formației, Dumitru Moldovan, crede că în această vară, formația suceveană a reușit cea mai bună campanie de transferuri, de la Cetatea încoace.

„Am adus jucători buni, liberi de contract. Cred că am reuşit cea mai bună campanie de achiziţii de la Cetatea încoace, doar că atunci au venit mulţi jucători de la o singură formaţie, CS Otopeni, s-au format bisericuţe în cadrul lotului, iar acest lucru a dăunat foarte mult echipei”, a declarat Dumitru Moldovan.

Antrenorul echipei, Bogdan Tudoreanu, a declarat că obiectivele pentru sezonul 2014/2015 sunt accederea în play-off, în campionatul Ligii a II-a, şi calificarea în şaisprezecimile de finală ale Cupei României.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.