Europarlamentarul PSD, Ioan Mircea Pașcu, a reacționat pe o pagină de socializare cu privire la dezvăluirea făcută de șeful statului, Traian Băsescu.
„Băsescu și-a pierdut „uzul rațiunii”: face orice numai să împiedice alegerea lui Victor Ponta ca președinte, deoarece acesta a promis că Băsescu va plăti pentru tot ce a făcut.
Drept pentru care, vrând să dea greutate „acuzației” că Victor Ponta ar fi fost ofițer acoperit, a dezvăluit că a încercat să forțeze SIE să încalce legea, dându-i lista cu ofițeri acoperiți, lucru care, spre lauda lui Meleșcanu și a SIE, nu s-a petrecut.
Ori, dacă Băsescu a făcut totuși anunțul, s-a pus singur – din ura oarbă pe care o nutrește față de Victor Ponta – în situația în care, dacă va fi obligat să probeze cele spuse, va trebui să sufere rigorile legii privind dezvăluirea numelor ofițerilor acoperiți.
Iar dacă nu o va face, pentru că, în ultima clipă, realizează în ce s-a băgat, rămâne cu încă o minciună, ca aia cu demisia în cinci minute, cea cu dezinformarea grosolană a cancelarului german, ori lovirea băiatului de la Ploiești.. Deci, acum Băsescu va trebui să aleagă…”, a explicat europarlamentarul PSD față de dezvăluirea făcută de Traian Băsescu.
„Când se fac astfel de dezvăluiri, ai nevoie de niște dovezi minimale. Nu se acceptă deducții. Orice om rațional care analizează cu obiectivitate o astfel de precizare poate observa că este doar o manipulare”, a explicat marți și deputatul PSD, Ioan Adam.
Lasa un raspuns