Emil Hurezeanu a comparat participarea de miercuri seară a președintelui ales Klaus Iohannis, la târgul Gaudeamus, și cea a președintelui în funcție, Traian Băsescu, la o berărie.

„Dl Iohannis va traversa stagiul obligatoriu care se numește în sanscrita managementului „training on the job”: văzând și făcând. Înveți să înoți după ce te aruncă cineva în apă. S-a întâmplat asta. Națiunea l-a aruncat în apă, prin vot universal, și dl Iohannis, fără pretenții literare, doctrinare, cum a spus-o astă seară, la lansarea unei cărți…”, a spus Emil Hurezeanu la Digi 24.

Acesta a avut în vedere faptul că Iohannis își lansa cartea, pe când unde președintele în exercițiu s-a întâlnit cu mai mulți lideri din PMP la o berărie din București: „Apropo, interesant, dumneavoastră ați arătat modul de a-ți ocupa timpul mai mult sau mai puțin liber. Iohannis, în așteptarea timpului ocupat, Băsescu, la capătul lui. Unul la libărie, altul la berărie! Frumos! Se completează cele două epoci”, a comentat Emil Hurezeanu.

„Epoca Băsescu a fost o epocă a agorei, a discuțiilor în spațiul public – care e prin excelență berăria, mai ales în țara lui Caragiale. Dl. Iohannis cam forțează nota, îndreptându-se spre Honterus, spre bibilioteca lui Brukenthal, dar fără pretenții literare și doctrinare. M-am liniștit. Îl așteptăm să-și pună în valoare pretențiile prezidențiale!”, a completat Emil Hurezeanu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.