Fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a lansat chiar în prima zi a anului o serie de critici dure la adresa ”copilului său de suflet”, actualmente președinte al PC, Dan Voiculescu.

Prin intermediul unei postări pe blogul personal, Voiculescu a precizat că anul 2014 a fost unul în care a observat lipsa de conștiință a lui Daniel Constantin și de asemenea că acesta va fi judecat de Dumnezeu și justiție în 2015, alături de Traian Băsescu, Elena Udrea, Monica Macovei, dușmanii declarați și tradionali ai mogulului media.

Aceste critici extrem de dure ale lui Dan Voiculescu la adresa actualului șef al Partidului Conservator va avea cât de curând urmări și efecte radicale în rândul acestui partid este de părere un vicepreședinte al PNL.

Potrivit surselor PSnews.ro, zilele lui Daniel Constantin în fruntea, dar și în rândul PC sunt numărate după atacurile lui Voiculescu. Foarte curând, conducerea conservatorilor va achiesa la solicitarea lui Cristian Popescu Piedone, omul doi din PC, dar și un personaj extrem de apropiat și încă fidel lui Dan Voiculescu, și anume se va organiza un congres al partidului.

”Piedone deja a demarat negocierile să îl dea jos pe Daniel Constantin și pare să aibă destule șanse, mai ales acum după ce Voiculescu s-a dezis de ală micu (n.r.: referindu-se la Daniel Constantin). În același timp, Piedone se jură că are sânge roșu de pesedist, dar în același timp deja zgârie ușile de la noi (referindu-se la PNL). Dacă reușește să facă Congres e clar că Piedone câștigă partidul, chiar dacă nu o să fie el președintele în mod oficial. Eu cred că o să își impună un om în fruntea partidului și apoi vor găsi o explicație să negocieze cu PNL. Că sunt de dreapta, că nu mai vor cu PSD sau mai știu eu ce. Clar e că după ce a zis Voiculescu, Daniel Constantin nu are cum să mai rămână în fruntea partidului. Probabil o să meargă la PSD, așa cum voia demult și așa o să rămână ministru, asta cât o să mai țină guvernul. Oricum nu foarte mult. Ideea e că dacă PC vine lângă PNL, mai forțează un pic și Vanghelie, în martie avem un nou Guvern”, ne-a dezvăluit un vicepreședinte al PNL.

Trebuie amintit faptul că deși dacă Cristian Popescu Piedone este un apropiat al lui Dan Voiculescu, ce i-ar fi rămas încă fidel, primarul sectorului 4 este cunoscut ca un politician extrem de abil și cu relații extrem de bune în rândul tuturor partidelor, implicit la nivelul PNL. Totodată, în piața politică este cunoscut faptul că Piedone nu a tras la turație maximă la alegerile prezidențiale pentru Victor Ponta, având în vedere că în sectorul 4, deși se bucură de o favorabilitate uriașă, ce atinge cote de aproape 90%, Klaus Iohannis a câștigat în turul II cu 56%.

Mai trebuie spus că în acest moment, Partidul Conservator se mai bazează pe aproximativ 20 de parlamentari. Chiar dacă nu este îndeajuns pentru dărâma actualul Guvern și astfel să se instaureze un executiv format în jurul PNL, o astfel de mișcare din partea conservatorilor ar putea destabiliza serios actuala majoritate parlamentară. În plus, dacă lui Marian Vanghelie îi ies planurile și reușește să atragă de partea sa 20-30 de parlamentari din PSD, coroborat cu cei cam 20 de parlamentari PC, șansele să avem un Guvern format în jurul PNL în 2015 cresc exponențial.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.