Fostul ministru al Internelor, Cristian David, a fost reținut de procurorii DNA.

cristian-david

Fostul ministru de Interne, Cristian David, a fost adus cu mandat la sediul Directiei Nationale Anticoruptie. Cristian David nu a facut declaratii presei, transmite Agerpres. Potrivit unor surse judiciare, el este audiat in dosarul in care anul trecut s-a cerut ridicarea imunitatii pentru a incepe urmarirea penala pentru luare de mita si spalare de bani.

In 19 noiembrie 2014, presedintele Traian Basescu a anuntat ca a solicitat inceperea urmaririi penale pentru fostul ministru Cristian David, precizand ca decizia sa nu inseamna ca acesta este vinovat.

El a indicat ca in documentatia trimisa de Parchetul General, provenita de la DNA, se arata ca David ar fi suspect pentru incasarea unei mite de 500.000 de euro pentru a inlesni emiterea de catre un prefect a unui titlu de proprietate pentru o suprafata de teren intravilan de 15 hectare.

UPDATE 11.40 Surse judiciare au declarat pentru Agerpres ca David ar fi ar fi primit mita de 500.000 de euro, pentru intervenţia pe lângă prefectul Buzăului, în numerar şi prin intermediul directorului său de cabinet de la acea vreme.

Mita a fost pretinsă pentru a interveni în favoarea unei persoane care revendicase un teren de 15 hectare situat în municipiul Buzău.

Suma de 500.000 de euro ar fi fost retrasă de la o agenţie bancară din Bucureşti de către Adrian Mladin, reprezentantul persoanei care a beneficiat de retrocedare, pe data de 1 februarie 2008. În aceeaşi zi, Valeriu Robert Niţescu, suspect în acelaşi dosar, i-a înmânat banii lui Cristian David la sediul MAI.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.