Mai este doar un an până la alegerile locale, dar și cele pentru Parlamentul României. Se ascut săbiile și se pregătesc dosarele. Până atunci, la Iași, în anul de grație 2015, pe 24 ianuarie s-a sărbătorit Ziua Unirii, unde au participat președintele Iohannis, premierul Ponta, Mitropolitul Teofan câteva mii de ieșeni și nelipsitele porții de fasole cu cârnați.
Diferența față de anii anteriori a fost lipsa de pe scenă a unor reprezentanți de seamă din zona Moldovei, precum Fenechiu, Vlasov, David, Chiuariu, Gheorghe Ștefan, Mitrea, Hrebenciuc, Stavarache, Valerian Vreme, Dragoş Benea și lista poate continua. Unde sunt aceștia? O parte au schimbat scena cu pușcăria, iar alții sunt prin tribunale, unde se judecă poate scapă de cătușe și anii grei de închisoare.
Prima întrebare care o ai e câți lideri din această zonă vor lipsi la anul?
În timp ce președintele Iohannis dă semen de coabitare cu premierul Ponta, dovadă stau discursurile acestora, DNA vine din ce în ce mai aproape și mai în profunzimea administrației locale. Dar să revenim la discursul celor doi. Iohannis vorbea despre „puterea solidarității, a consensului, care depășește interesele particulare”, iar premierul îl completa spunând că „singurul nostru dușman e dezbinarea”. Iar ca apropierea să fie și mai izbitoare, Ponta conchidea „PNL ne acuză tot timpul de ceva. Dânşii sunt în opoziţie, însă mi-aş dori să avem mai puţin scandal dacă se poate, mai puţină ceartă. Am văzut că noul PNL începe să semene din ce în ce mai tare cu vechiul PDL. Scandal şi atât. Haideţi să ne aşezăm la masă şi să discutăm despre Legea electorală, despre Codul fiscal, despre sistemul de alegeri. Facem alegeri, dar pe ce sistem facem, pe sistemul actual? Dânşii vor să-l schimbe, că spun că nu e bun. Păi dacă nu e bun, hai să facem un nou sistem. Adică genul ăsta de ceartă şi scandal marcă înregistrată Traian Băsescu şi PDL văd că a fost moştenit”. Discurs marca Iohannis.
Același Iohannis vorbea la un post de televiziune de un alt dușman: „Corupția e o amenințare la adresa securității naționale. Punct. (…) Eu elimin amenințările unde se pot elimina și în consecință voi încuraja foarte mult lupta anticorupție. (…) Eu îmi doresc ca la sfârșitul mandatului meu, când mă pregătesc să plec de aici, să putem afirma că în România mai există ici-colo câte un caz de corupție, dar a dispărut corupția aproape generalizată. Este un lucru pe care mi-l doresc și este un obiectiv pe care mi l-am pus.(…) Concluzia: trebuie să scăpăm de corupție, dar în primul rând de corupți”.
Politicienii au darul de-aș duce electoratul de nas din patru în patru ani, dar cum spuneam descinderile de săptămâna trecută de la Instituția Prefectului județului Suceava și în comunele Brodina, Vatra Moldoviței și Moldovița parcă spun altceva. Să fie asta o întâmplare ca înainte cu un an de alegerile pentru primăria municipiului Suceava prefectul Florin Sinescu, care deși nu a afirmat niciodată că își dorește această funcție, să fie luat la puricat de procurorii DNA?
Ceea ce e bine e faptul că județul nu e blocat cum se întâmplă în alte părți, unde primarul municipiului reședință de județ este arestat, iar președintele Consiliului Județean e mort sau e în închisoare, iar interimarii nu semnează decât actele strict, dar strict necesare nu și cele pentru investiții.
Lasa un raspuns