Stăteam cu degetul în fund şi mă gândeam la “cetele de juni” ce vor să acceadă în poziţii fruntaşe în administraţia locală şi guvernamentală, în acele job-uri care sunt pentru specialişti şi nu pentru gargaragii. Nimic în ziua de azi nu mai respectă legile obiective ale naturii, ci este impus mişeleşte de către unii indivizi din clasa politică. Naivii, printre care mă aflu şi eu, şi care reprezentăm o mare parte din societatea românească, am muşcat din momeală şi am oferit altor lichele, şi prin sprijinul nostru, şansa nemeritată să acceadă la putere. Am crezut că existenţa unor candidaţi curaţi şi neatinşi de mâzga politică puturoasă va revoluţiona ceva în tagma politică, în condiţiile în care clasa politică actuală s-a devalorizat şi s-a ticăloşit aproape în totalitate. Totul a fost o utopie şi cu greu am vrut să accept că există în viaţa fiecărui om momente când greşim, fără a putea să ne dăm seama că facem o greşeală. De obicei pentru aceste situaţii, ne oferim singuri o explicaţie de necombătut, inventată de geniul popular, pentru a justifica prostia noastră: „mi-a luat Dumnezeu minţile!”. Mirajul canceros şi dătător de speranţă al schimbărilor politice, a venirii unora ce se gândesc la ăia mulţii, umili şi nătăfleţi, îţi generează limitări de raţiune, iţi închid ochii şi mintea. Acelaşi fenomen este generat şi de sirene, fiinţele fabuloase cu aspect de femeie având coadă de peşte, care ademenesc, aidoma politicienilor, prin “cântecele” lor, pe corăbierii aflaţi în derivă în locuri primejdioase unde-şi găsesc moartea. De nătângi ce suntem, fără a învaţa din experienţa trecută, în loc să ne astupăm urechile cu ceară şi să ne legăm de propriul catarg asemenea lui Ulise în Odiseea lui Homer, cădem în mod repetitiv în plasa altor politicieni demagogi şi amăgitori. Nerealizând că şi ei fac parte din aceeaşi tagmă ordinară a politichiei româneşti, fiind şcoliţi tot de foştii politicieni cu statut de jeguri patologice, ne aruncăm în braţele lor cu toată naivitatea noastră. Dar, interesele lor obscure şi dorinţa de a-şi depăşi înaintaşii, născută din invidia ce au acumulat-o în perioada cât au râvnit la preamăreţia baronilor de dinainte, ii transformă în bojogari moderni. Cu lecţiile învaţate, acum, lucrează parcă mai pervers, la instaurarea unui regim autoritar şi controlat îndeaproape prin lighioanele fidele, hârşâite şi înfometate de gologani.
Cazul inginerului silvic sucevean, propus pentru a prelua postul de secretar de stat în Ministerul Apelor şi Pădurilor, mi-a produs o greaţă enormă, atât faţă de unii conducători politici, cât şi faţă de unii underwriter-i care au îmbrâţişat acuzele nefodate la adresa acestuia. Pentru a nu-şi strica “jucăria”, nişte “oameni de bine” au lansat în mass-media o nebunie la adresa inginerului promovat, blocându-i ascensiunea şi încercând să-i compromită cariera pe viaţă. Pentru moment, se pare că au reuşit, acest lucru stârnindu-mi şi mie această reacţie de scârbă, tocmai pentru simplu fapt că prin voinţa unora se poate “regula” un individ care indiferent de funcţia ocupată, a avut, în fiecare an, calificativul acordat de către şefii ierarhici de „foarte bine”. Cum se poate ca să-ţi desfăşori o activitate profesională de excepţie în 9 ani de muncă, şi brusc, după schimbarea conducerii, să fii singurul controlat din întreaga instituţie în care lucrezi, fabricându-ţi-se un raport de control, mârlănesc întocmit, raport cu măsuri ce nu s-au pus niciodată în aplicare, dar care a fost dat publicităţii la nevoie. Realitatea arată că, inginerul Gelu Puiu nu a fost suspendat din activitate nici măcar o zi, comisia de disciplină nefiind niciodată de acord cu sancţiunea propusă de corpul de control, iar salariatul a demontat toate acuzele ce i s-au adus. Forţat la demisie, impunându-i-se să plece la altă subunitate şi să cedeze funcţia de conducere în favoarea fostului prefect democrat-liberat, inginerul Gelu Puiu s-a dovedit a fi, ceea ce au intuit mulţi, singurul potenţial pericol pentru orice „baştan” din silvicultura suceveană, şi nu numai. Acum, elegant, inginerul Gelu Puiu ar trebui să renunţe la funcţia pentru care a fost propus în cadrul ministerului, şi ar trebui să-i lase pe cei care au încălcat deja legea pământească şi dumnezeiască să-şi completeze „dosarele personale” cu alte grozăvii. La noi, pentru acelaşi lucru sau muncă prestată, poţi avea fie calificativul „foarte bine”, fie calificativul „foarte prost”. Totul depinde de cine te controlează şi evaluează. Sperăm să înţeleagă şi inginerul nostru asta, pentru că, într-o ţară condusă de un preşedinte de care s-a lepădat întreaga naţiune, cu un fost prim-ministru aflat la Rahova şi cu un dottore în fruntea guvernului, nu se poate răzbi uşor şi naiv fiind.
Analizând cele expuse mai sus, pot trage o singură concluzie, ori scot degetul din fund şi li-l bag lor în gură, prin procedeul penibil, dar direct şi vizibil, ori, mi-l bag singur în gură, savurând în intimidate insuccesul de moment şi sperând că voi simţi cât mai puţin timp gustul ordinar de care am parte. Aflat în faţa unei mari dileme, încerc să caut antidotul pentru a închide “porţile deschise” ale unor indivizi care-şi pierd treptat onoarea, care ajung să nu mai aibă legitimitate morală şi care prin perfecţionarea demagogiei ne fac să credem că merită calificativul “foarte bine”. Până il voi găsi, nu pot decât să-mi acord singur, calificativul “foarte prost” … deocamdată!
Lasa un raspuns