Primarul Sucevei, Ion Lungu, crede că parlamentarii suceveni proaspăt aleși vor depune amendamente pentru sprijinirea financiară a municipiului reședință de județ. Iar asta în ciuda restricțiilor bugetare impuse la nivel central.

El spune că a purtat discuții cu demnitarii și aceștia i-au promis că vor susține proiectele care vizează dezvoltarea municipiului.

Municipalitatea lucrează în aceste zile la elaborarea și fundamentarea bugetului local. Edilul șef, Ion Lungu, a declarat pentru SuceavaLive.ro că își dorește ca bugetul să fie adoptat până pe 10 februarie.

„Sper ca până pe data de 10 februarie să fie aprobat; în mod normal, bugetul este aprobat în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Vom avea control financiar la nivel de Primărie și așteptăm să vedem ce se întâmplă la nivel național. Sunt foarte importante sumele care vor veni de la nivel central, de la bugetul de stat, iar noi pornim la drum cu speranța că vom avea același buget ca și anul trecut”, a declarat primarul Ion Lungu.

Primarul Lungu se declară pesimist în privința restricțiilor anunțate de la nivel central.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.