În opinia lui Sebastian Bodu, va începe pe scena politică un război ”total, pe viață și pe moarte”, în care am putea vedea arestări în tabăra PNL sau un ANAF care va purta un adevărat jihad cu contribuabili pentru a face rost de bani și totodată pentru a preveni orice fel de susținere financiară a liberalilor.
De asemenea, fostul șef al ANF estimează că populația se va împărți în două mari tabere, ”mai ceva ca pe vremea lui Traian Băsescu în al doilea mandat sau Ion Iliescu în primul mandat.”
”Va fi razboi total, pe viață și pe moarte. Guvernul va adopta măsuri de un populism maxim, de stanga sau de dreapta, care vor adânci deficitul bugetar si, pentu a-l acoperi, se va împrumuta in neștire. Politic, Victor Ponta va trebui sa își țină majoritatea parlamentară aproape, drept pentru care nu va trece de plen nicio cerere de ridicare a imunității vreunui deputat sau senator din arcul guvernamental.
Parchetul General și DIICOT vor trece la arestări în tabăra PNL.
ANAF-ul va veni peste contribuabili intr-un jihad cum nu s-a mai văzut, pentru a face rost de bani, pe de-o parte, si pentru a preveni orice fel de susținere financiară a PNL, pe de altă parte.
Curtea Constititională va fi suprasolicitată iar judecătorii ei vor lua decizii cu minimă majoritate. Contestația in anulare in dosarul Rarinca va fi prima bătălie majoră dintre cele două tabere, iar presiunea mediatică pe judecătorii Curtii de Apel Bucuresti, care o vor judeca, va fi maximă.
Populația se va împarți în două tabere – pro sau contra – mai ceva ca pe vremea lui Traian Băsescu în al doilea mandat sau Ion Iliescu în primul mandat.
Efectele? Ne vom duce dracu’.”, a precizat fostul șef al ANAF și fost europarlamentar PDL, Sebastian Bodu.
Lasa un raspuns