Un pieton în vârstă de 89 de ani, în timp ce traversa drumul printr-un loc nepermis, a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani în comuna Arbore. În urma impactului, victima a suferit răni ușoare, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale corespunzătoare. Șoferul vinovat a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind unul negativ.
În localitatea Păltinoasa, din cauza neadaptării vitezei în curba, un bărbat de 31 de ani a pierdut controlul autoturismului și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune frontală cu gardul unei gospodării, după care s-a oprit în peretele casei. Trei tineri au fost răniți. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost transportat la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
În timp ce conducea autoturismul pe Calea Unirii din Suceava, un tânăr de 18 ani din comuna Zvoriștea nu s-a asigurat la schimbarea sensului de mers și a lovit autoturismul condus de un bărbat de 48 de ani din localitate, acesta fiind rănit ușor. În urma testelor, s-a constatat că ambii conducători auto nu consumaseră alcool, fiind transportați la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Evenimente rutiere neplăcute
Și în această săptămână, șoferii neatenți au provocat o serie de accidente pe raza județului Suceava. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav.
Lasa un raspuns