La jumătatea lunii iulie, şeful statului a efectuat o vizită în Serbia, însoţit de o delegaţie din care făcea parte şi Dan Mihalache.

Un membru al delegaţiei sârbe a realizat câteva fotografii în care Mihalache pare să fi adormit chiar în timpul întâlnirii cu delegaţia ţării gazdă, relatează adevarul.ro.

Pe 16 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a plecat în Serbia, la invitaţia omologului său sârb Tomislav Nikolić, pentru o vizită de o singură zi. Oficialul de la Cotroceni a fost însoţit la Belgrad de şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, de consilierul pe politică externă, Lazăr Comănescu, şi de consilierul pe securitate naţională, Ion Oprişor. A fost singura vizită externă în care preşedintele nu a luat şi presă. Potrivit unor surse din delegaţia sârbă, după ce şeful statului român, Klaus Iohannis, şi omologul său de la Belgrad, Tomislav Nicolici, ar fi părăsit şedinţa de lucru, consilierul prezidenţial Dan Mihalache ar fi adormit.

Cu ocazia vizitei în Serbia, presedintele României, Klaus Iohannis, a avut o întrevedere cu omologul sârb, Tomislav Nicolici şi cu premierul Aleksandar Vucici. Cele două părţi au discutat despre relaţiile bilaterale, cooperarea la nivel regional şi integrarea europeană a Serbiei, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului de la Belgrad.

Klaus Iohannis şi oficialii sârbi au fost de acord asupra necesităţii ca România şi Serbia să consolideze cooperarea economică bilaterală, al cărei potenţial este insuficient exploatat.   Potrivit comunicatului, cele două delegaţii au discutat despre cooperarea în domeniul energiei şi cu privire la construirea autostrăzii Belgrad-Timişoara.

Klaus Iohannis, care s-a întâlnit cu această ocazie şi cu reprezentanţi ai minorităţii româneşti din Serbia, a convenit cu premierul sârb Aleksandr Vucici ca toate problemele referitoare la situaţia minorităţii româneşti din Serbia şi a celei sârbe din Romania să fie soluţionate la nivelul Comisiei Mixte Interguvernamentale între România şi Republica Serbia privind minorităţile naţionale, se mai arăta în comunicatul oficial al Executivului de la Belgrad.

Vizita la Belgrad a fost a doua pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o în regiunea Balcanilor de Vest în interval de numai o lună, după ce pe 15 iunie fusese în Croaţia.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.