„Există posibilitatea, așa cum există posibilitatea ca orice altă persoană să candideze la Primăria Suceava, din partea UNPR. Posibilitatea există, însă în ce măsură se va concretiza această posibilitate, rămâne de văzut. Negocierile de regulă se poartă la București. Noi aici la Suceava ne înțelegem bine cu majoritatea parlamentarilor, iar cine dorește să vină la UNPR, este binevenit. Dacă domnul Neagu a ajuns la UNPR, înseamnă că și Alexandru Băișanu poate ajunge la UNPR”, a declarat Cătălina Vartic.
Aceasta a mai menționat faptul că e normal ca mai întâi să își anunțe candidatul la Primăria Suceava cei din PSD, iar mai apoi cei din UNPR.
„Pentru că suntem partidul cel mai mic din alianță, așa cum ni se spune de fiecare dată, mi se pare elegant și frumos din partea noastră să-i lăsăm pe „frații” noștri mai mari de pe partea stângă să-și lanseze candidatul, iar mai apoi să venim și noi din urmă.
Lasa un raspuns