Pentru a veni în întâmpinarea turiștilor care au ales Bucovina ca să își petreacă vacanța de sărbători, Consiliul Judeţean Suceava a definitivat programul pentru ediţia de anul acesta a proiectului „Crăciun în Bucovina”.
Manifestările din cadrul acestui proiect vor începe pe 6 decembrie, când vor fi deschise târgurile de Crăciun cu produse tradiţionale, de pe esplanada Casei de Cultură din Suceava şi de la Shopping City Suceava.
Tot pe esplanada din centrul orașului, începând cu data de data de 22 decembrie, va avea loc concertul de colinde „Asta-i sara lui Crăciun”, la care vor participa grupuri artistice de amatori din judeţ. Festivalul de datini şi obiceiuri de Anul Nou este programat pe 27 decembrie și va începe de la ora 11:00, atunci când, prin fața Palatului Administrativ vor trece grupurile iubitorilor de tradiții bucovinene. După acest moment, în fața Casei de Cultură, formațiile de copii și adulți din județele Suceava, Iași și Botoșani vor susține un spectacol de datini şi obiceiuri, care va începe la ora 13:00 în centrul Sucevei.
Nu doar în municipiul Suceava, autoritățile au pregătit acțiuni de acest gen. La Fălticeni, sărbătoarea va începe pe 14 decembrie, atunci când în fața primăriei va avea loc un spectacol de colinde. Pe 22 decembrie, începând cu ora 16:00 se va inaugura Orășelul copiilor. Pentru 27 decembrie, începând cu ora 16:00, este programat un spectacol de datini şi obieciuri de Crăciun şi Anul Nou, în piaţa „Nada Florilor”.
În Câmpulung Moldovenesc, organizatorii îi așteaptă pe turiști de pe 6 decembrie, la ora 17:00, în parcul central, acolo unde va avea loc aprinderea iluminatului decorativ de Crăciun. Moş Crăciun va veni pentru copiii din Câmpulung Moldovenesc, pe data de 23 decembrie, de la ora 15:00, în cadrul unui eveniment organizat în parcul central al municipiului. Cel mai important eveniment pentru municipiul Câmpulung, va avea loc pe 27 decembrie, atunci când pe platoul central va avea loc „Sărbătoari de iarnă în Bucovina de Munte”, unde participă grupuri și formații de colindători din zece comune.
Și în Vatra Dornei, proiectul „Crăciun în Bucovina” cuprinde mai multe evenimente. Începând cu data 6 decembrie, de la ora 14:00 la Salonul Alb- Casa de Cultură „Platon Pardău” va avea loc „Vernisajul expoziției de icoane pe sticlă și pe lemn”, iar pe 15 decembrie, de la ora 17:00 se deschide orăşelului copiilor şi patinoarul din parcul municipal. Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă de la Vatra Dornei va avea loc pe 29 decembrie, de la ora 11:00, pe strada Mihai Eminescu, la acesta urmând să participe formaţii şi grupuri de urători din judeţele Suceava, Botoşani, Maramureş şi Bistriţa Năsăud. Pe 31 decembrie, de la ora 23:00, pe strada Mihai Eminescu va avea loc Revelionul în aer liber, însoțit de un frumos foc de artificii.
Printre evenimentele organizate în Rădăuţi se poate aminti de concertul de colinde „Feeria Crăciunului”, care va avea loc pe 17 decembrie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură şi la care vor participa coruri din Rădăuţi şi din localităţile învecinate. Apoi, pe 20 decembrie, de la ora 17:00, la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Rădăuţi va fi organizat concertul de colinde „Hristos Se naşte, Slăviţi-L!”, iar pe 30 decembrie, în parcarea centrală va avea loc festivalul de datini şi obiceiuri.
În zona Gura Humorului, în data de 30 decembrie, de la ora 15:00, pe esplanada Muzeului Obiceiurilor Populare va începe un festival de datini şi obiceiuri de iarnă din Bucovina.
Pe 22 decembrie, de la ora 10:00, în centrul oraşului Siret va fi deschis orăşelul copiilor, iar pe 22 şi 30 decembrie, la Casa de Cultură vor avea loc spectacole de Crăciun şi de Anul Nou. Pe 6 ianuarie de la ora 12:00, în bisericile ortodoxe va fi oficiată slujba de Botobează.
Ultimul eveniment organizat în cadrul proiectului „Crăciun în Bucovina” va avea loc pe 13 ianuarie 2016, cu Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă pe stil vechi din Drăguşeni, care va începe de la ora 12:00.
Consiliul Judeţean Suceava a definitivat programul pentru „Crăciun în Bucovina 2015”
În Bucovina, Crăciunul este sărbătoarea care se păstrează, poate mai mult decât în alte părţi, fără mari abateri de la tradiţie. Unul dintre cele mai importante momente în derularea sărbătorii Crăciunului este seara de ajun, atunci când se pregateşte o masa specială, numită „masa de ajun” şi încep colindele.
Lasa un raspuns