Pe timpul cât se află sub control judiciar, Oprescu are câteva obligații, printre care: să nu depășească limita teritorială a municipiului București; să se deplaseze doar la Spitalul Universitar de Urgență București, magazine alimentare și farmacii de pe raza sectorului 1 sau unități spitalicești din București; să nu se apropie de ceilalți inculpați sau martori din dosar, să nu exercite funcția de primar; să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, potrivit romaniatv.net.
Pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești și ulterior al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane; Mircea Octavian Constantinescu, directorul Direcției Economice din Primăria Generală; Florin Șupeală, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești; Claudiu Bengalici, administrator al unei societăți comerciale; Cristian Stanca (fost șofer al lui Oprescu); Ruxandra Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești.
Lasa un raspuns