Viitoarea lege a salarizării unice trebuie să elimine actualele inechităţi

O lege de salarizare construită plecând de la principii corecte presupune ca, fiecare categorie socio-profesională, să fie poziţionată în grila de salarizare în funcţie de rolul pe care-l are în dezvoltarea societăţii.

Este o realitate faptul că învăţământul este un domeniu strategic de care depinde viitorul unei ţări. Din păcate, în România, acest sector de activitate a fost neglijat în ultimii 26 de ani, fiind constant subfinanţat şi consecinţele se văd. O componentă fundamentală a acestui domeniu este resursa umană şi, inevitabil, subfinanţarea a condus la degradarea alarmantă a statutului social al personalului din sistemul educațional. Din cauza salarizării umilitoare, calitatea profesională a dascălilor care au intrat în sistem în ultimii ani a scăzut constant, ceea ce a avut drept consecinţă scăderea calităţii actului instructiv-educativ.

În momentul de faţă, după majorarea salarială de aproximativ 25% din anul 2015, salariul unui profesor debutant este de aproximativ 1.100 de lei, iar al unui profesor la final de carieră este de  aproximativ 2.400 de lei. Jenant!

S-a anunţat public că Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice va elabora proiectul legii salarizării unitare până în data de 10 februarie a.c., lege care să aibă la bază conceptul de „performanţă profesională”, criteriu în funcţie de care să se stabilească nivelul salariilor. Salariaţii din învăţământ consideră că va fi aproape imposibil de evaluat obiectiv performanţa profesională, în condiţiile în care nu există standarde naţionale de evaluare  a competenţelor.

În sistemul de educație, de exemplu, principalul indicator –  în funcţie de care  ar putea fi stabilită performanţa didactică – este progresul şcolar al elevilor, numai că, din păcate, nu există instrumente care să-l poată cuantifica corect. Nu trebuie omis şi faptul că există diferenţe mari între unităţile de învăţământ din mediul rural şi din mediul urban în ceea ce priveşte baza materială, dar trebuie avută în vedere şi condiţia socio-profesională diferită a populaţiei,  în funcţie de mediu (urban/rural), dar şi de zona geografică, care au legătură directă cu performanţa şcolară.

De asemenea, este utopic să  vorbim despre „performanţa didactică”, atâta timp cât programele şcolare sunt complet depăşite şi neadecvate la cerinţele actuale de pe piaţa muncii.

Având în vedere timpul foarte scurt în care se intenţionează să fie elaborat acest proiect de lege, soluţia realistă ar fi ca punctul de plecare să îl reprezinte proiectul elaborat în toamna anului trecut şi, eventual, să se intoducă criterii suplimentare faţă de cele existente, pentru acordarea premiilor individuale.

În ceea ce priveşte  grila de salarizare pentru învăţământ, este imperios necesar să se ia în calcul anumiţi indicatori şi să se aibă în vedere câteva principii.

Unul dinte indicatorii cei mai relevanţi care trebuie avut în vedere la stabilirea salariilor din învăţământ este „P.I.B.-ul per capita”.

În acest moment P.I.B.-ul per capita în România este de aproximativ 35.000 lei. Raportat la acest indicator, salariile profesorilor debutanţi din România – 18.900 lei/an reprezintă 53%, iar salariul maxim – 41.800lei/an înseamnă118%.

În prezent, salariul mediu în învăţământ este cu aproximativ 45% mai mic decât salariul mediu din administraţie şi ordine publică şi  reprezintă doar 25% din salariul magistraţilor, situaţie absolut anacronică, în condiţiile în care aproximativ 80% din salariaţii din învăţământ au studii superioare!

Plecând de la acest indicator ( PIB-ul per capita), principiile de bază care ar trebui să stea la baza construcţiei noii grile de salarizare din învăţământ sunt următoarele:

1. Salariul de bază al profesorului debutant să reprezinte 150% faţă de salariul minim pe economie;
2. După 15 ani de activitate didactică să se poată ajunge la un salariu care să reprezinte o creştere de 75% faţă de salariul debutantului;
3. Salariul de bază maxim al unui profesor să reprezinte 150% faţă de salariul profesorului debutant şi să poată fi atins după 25 de ani de activitate didactică. Aceasta presupune existenţa următoarelor trepte de salarizare, având în vedere și faptul că definitivarea în învățământ se poate obține după un an de predare efectivă la catedră. Această reducere a numărului de tranşe de salarizare se impune, având în vedere că învăţământul este singurul domeniu unde nivelul maxim de salarizare se poate atinge după 40 de ani de activitate, iar numărul acestor cadre didactice este de aproximativ 3.000 la nivel național.

Concluzie: salariul maxim al unui profesor din învăţământul preuniversitar reprezintă 25% din salariul unui judecător de la Curtea de Apel, deci de 4 ori mai mic.