Desemnarea candidaților la alegerile locale, modificarea legislației electorale privind alegerea primarilor, dar și cererea de încuviinţare a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea sunt principalele subiecte pe care social-democrații le vor aborda, joi și vineri, în cadrul reuniunilor programate să aibă loc la Sinaia și Brașov.

Prima destinaţie a liderilor PSD va fi la Sinaia, acolo unde, joi, de la ora 10.00, va avea loc şedinţa Comitetului Executiv lărgit al PSD. Imediat după această şedinţă, liderii partidului se vor întâlni cu grupurile parlamentare.

Vineri, conducerea PSD se va reuni în Biroul Permanent Naţional, unde vor fi validate deciziile luate în cadrul Comitetului Executiv, dar şi în urma întâlnirii cu grupurile parlamentare.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că PSD ar putea boicota alegerile, dacă se va modifica legislaţia electorală.

„Poziţia noastră este foarte clară, aici. Am transmis-o şi premierului: nu există niciun fel de argument democratic sau de altă natură pentru ca legea electorală să se schimbe cu 3-4 luni înainte de data alegerilor locale. PSD-ul ia serios în calcul, dacă se ajunge, dacă Guvernul nu va ţine cont de poziţia noastră, dacă nu va ţine cont că este ceva nedemocratic, PSD ia în calcul să boicoteze alegerile locale din acest an”, a precizat Dragnea.

Premierul Dacian Cioloș ar urma să discute cu liderii partidelor politice pe tema legii alegerilor locale la începutul săptămânii viitoare, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Tot referitor la alegerile locale, liderii PSD ar urma să discute şi relaţia cu UNPR, dacă vor merge pe liste comune la alegerile locale. Din perspectiva colaborării cu UNPR, PSD va trebui să ia o decizie şi în privinţa votului asupra solicitării Justiţiei de încuviinţare a urmăririi penale în cazul fostului ministru de Interne, senatorul Gabriel Oprea.

În ceea priveşte sesiunea parlamentară care începe luni, social-democraţii ar putea discuta şi despre situaţia preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, Dragnea invocând „nemulţumirile” senatorilor PSD legate de fostul partener de coaliţie de la ALDE.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.