Câmpul muncii este presărat de tot felul de meserii diferite ca grad de complexitate și riscuri, drept pentru care,  pentru fiecare în parte se constitue un anumit set de reguli de urmat.

Așa cum se întâmplă des în Românaia, evident că multe dintre aceste reguli nu se respectă pe atât de mult pe cât ar trebui. Nerespectarea regulilor de profesare a unei meserii, cu tot ce implică ea, de la riscuri până la protecția muncii, poate duce la consecințe grave. Nu doar că angajatorul poate fi amendat cu  sume deloc de neglijat, dar muncitorii înșiși pot avea de suferit. De la accidente ușoare de muncă și până la accidente mortale, toate sunt posibili din cauza neglijenței atât a angajatorilor cât și a angajaților.

În Suceava, ultimul record negru de accidente de muncă mortale a fost stabilit în 2011, atunci când nu mai puțin de 18 suceveni și-au pierdut viața. Anul 2015 nu a mai fost atât de negru, însă dacă toți cei responsabili ar fi avut un comportament responsabil, și cei șapte suceveni care au murit în 2015 la locul de muncă, ar mai fi trăit.

Domeniile care au înregistrat cele mai multe accidente de muncă, în 2015, au fost prelucrarea lemnului, construcțiile și comerțul.

„În 2015, în judeţul Suceava au fost înregistrate 47 de persoane accidentate”, face public Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă.  „În total, 40 de implicaţi în nedoritele evenimente s-au ales cu incapacitate temporară de muncă, în timp ce șapte accidente au avut drept urmare moartea accidentatului. De constat este faptul că, dacă în 11 luni ale anului trecut s-au înregistrat în total doar trei accidente letale, în decembrie la Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost comunicate patru evenimente soldate cu decesul victimelor”, informează șeful inspectoratului.

Conform inspectorului şef Romeo Butnariu, în 2015 cele mai expuse domenii la accidentele de muncă au fost prelucrarea lemnului cu 9 vătămaţi, construcţiile şi comerţul cu câte 6 accidentaţi, dar şi transporturile cu 4 victime.

Cert este că până în momentul în care ambele părți ale câmpului muncii nu își vor respecta cu strictețe regulile de protecția muncii, mare lucru nu se va schimba. Chiar dacă Inspectoratul Teritorial de Muncă face inspecții regulate, este nevoie de o responsabilitate împărțită, pentru a ajunge la un record pozitiv de zero accidente de muncă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.