Mă lupt cu el de la naștere și nu-mi pare defel că, în urma atâtor bătălii, aș fi devenit mai puternic sau mai călit. O fi de vină și genetica, pentru că eu sunt un leneș născut, nu făcut. Urăsc trezitul de dimineață și absolut orice activitate care începe înainte de ora nouă, îmi pare cu desăvârșire lipsită de perspectivă, cu desăvârșire lipsită de sens. De-a lungul timpului, cea mai mare provocare personală a fost să-mi găsesc job-uri la care să-mi pot începe activitatea cel mai devreme de la ora menționată mai sus. De fiecare dată am reușit! De aici am învățat că perseverența este mama succesului. Tata succesului este atitudinea.
Nu am fost consumator de cafea până la vârsta de 22 de ani și 3 luni. Știam de ea, o văzusem în ceștile multor oameni, îi cunoșteam mirosul, uneori chiar o și gustasem. Nu m-a emoționat niciodată! Papilele mele gustative rămâneau profund insensibile la subtilele arome pe care focoasa, umeda și fierbintea brunetă mi le așeza pe limbă. Am încercat-o și cu lapte. Nimic! Eram imun.
Totul a durat până la fatidica zi de 12 Septembrie 2009 când, spre oroarea mea, m-am trezit la 7:15 pentru ca la ora 8 să fiu în cancelaria unei școli din județ unde trebuia să preiau, ca necalificat, o catedră de engleză, care ulterior s-a transformat în matematică și informatică. În momentul în care mi-a sunat ceasul, am simțit că viața mea e pe cale să ia o turnură cel puțin neașteptată. Am deschis ochii, ca și cum aș fi deschis un mormânt vechi. Pe cuvântul meu dacă nu mi-am auzit ochii cum scârțâie! Vedeam lumina zilei, dar în mintea mea era atâta de întuneric încât, când am ajuns la școală și un coleg m-a întrebat ce fac, am stat cel puțin 40 de secunde ca să pot mormăi un sincer și dezolant „nu știu!”. Zâmbind înțelegător, ca o mamă care își șterge copilul la fund de față cu toată lumea, colegul respectiv s-a îndreptat către ibricul de cafea, a căutat o căniță, a turnat și mi-a dat cana zicând: „Bine ai venit în învățământ!”. Instinctiv, am dus cana la gură și am băut din ea exact cum a mâncat calul lui Harap-Alb tava cu jăratic. Aproape că am nechezat după! Și uite așa m-am transformat dintr-o mârțoagă, în domn’ profesor.
După respectiva experiență, evident că mi-am negociat orarul în așa fel încât, absolut toate orele mele începeau de la ora 9 sau 10. Totuși, de atunci, cafeaua e partenera mea în fiecare dimineață, găsind în ea un partener fidel, care e mereu la datorie și care nu mă lasă niciodată la greu. Între timp, am descoperit că poate fi consumată și cu zahăr!
PS: De două luni îi adaug și scorțișoară.
Lasa un raspuns