În cadrul interviului acordat, directorul ANPC a vorbit despre ce reclamă românii cel mai mult, sectorul de servicii fiind din acest punct de vedere în topul nemulțumirilorcare fac subiectul reclamațiilor făcute de cetățeni la ANPC.

Serviciile financiare, unde putem include contractele cu băncile care aleg să includă clauze prezumtiv abuzive, reprezintă, de asemenea, subiectul multora dintre aceste reclamații.

„ Ne-am trezit în situația în care există inserate în contracte fel de fel de clauze care crează dezechilibre între drepturi și obligații, și aici mă refer la clauzele abuzive. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a gândit un sistem și un departament în cadrul căruia au fost analizate aceste clauze prezumtiv abuzive, au fost trimise către instanțele de judecată în baza legii 193/2000, urmând ca instanța să se pronunțe asupra caracterului abuziv al clauzelor”, a explicat Paul Anghel.

Referitor la Legea dării în plată, directorul ANPC a declarat că instituția pe care o conduce „nu poate decât să fie de partea consumatorilor”, dar că un punct de vedere mai elaborat îl va da oferi Guvernul, ANPC find sub tutela Ministerului Economiei, care este sub coordonarea Guvernului.

Paul Anghel: Zona de servicii este cea mai reclamată zonă, fie că vorbim de serviciile financiar-bancare, fie că vorbim de serviciile de utilități, există o discuție la nivelul Comisiei Europene vis-à-vis de vulnerabilitatea consumatorului de servicii, de utilități. Toți suntem consumatori de servicii, toți plătim la Primărie niște taxe și niște impozite din care sunt acoperite necesitățile noastre în calitate de cetățeni, de data aceasta. Cu banii respectivi, Primăria contractează niște servicii – fie că vorbim despre salubritate, fie că vorbim de deszăpezire, fie că vorbim de alt tip de servicii. Există o discuție la nivelul Comisiei Europene vis-à-vis de nemulțumirea consumatorului sau de vulnerabilitatea consumatorului de servicii de utilități. În România, serviciile financiar-bancare datorită unui vid legislativ din perioada 2007-2008 până în 2010 și acest vid legislativ a creat anumite probleme în abordările pe care operatorii economici din instituții financiare le-au avut vis-à-vis de consumatori. Ne-am trezit în situația în care există inserate în contracte fel de fel de clauze care crează dezechilibre între drepturi și obligații, și aici mă refer la clauzele abuzive. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a gândit un sistem și un departament în cadrul căruia au fost analizate aceste clauze prezumtiv abuzive, au fost trimise către instanțele de judecată în baza legii 193/2000, urmând ca instanța să se pronunțe asupra caracterului abuziv al clauzelor. Au fost încheiate în acest sens pentru 40 de procese verbale de clauze abuzive la operatori economici și instituții financiare care au inserate una sau mai multe clauze prezumtiv abuzive și în acest moment sunt patru procese verbale încheiate pe servicii de telefonie fixă și mobilă, și servicii de internet.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.