Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, pachetele de servicii medicale şi Contractul-cadru privind reglementarea condiţiilor acordării asistenţei medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017.

Actul normativ conține elemente de noutate, introduse în scopul creșterii accesului la serviciile medicale atât pentru persoanele care pot dovedi calitatea de asigurat, cât și pentru cei care nu pot dovedi această calitate, între care menționăm:

Ø La nivelul asistenței medicale de medicină dentară:

o   Pentru copii cu vârsta de până la 18 ani se acordă o consultație la 6 luni (în prezent se acordă o consultație la 12 luni)

o   S-a introdus serviciul obturația dintelui după tratamentul afecțiunilor pulpare sau al gangrenei;

Ø La nivelul asistenței medicale ambulatorii de specialitate pentru specialitățile clinice:

o   În cadrul procedurilor diagnostice de complexitate medie au fost introduse electromiograma și evaluarea cantitativă a răspunsului galvanic al pielii

o   În cadrul procedurilor terapeutice/tratamente medicale complexe a fost inclus tratamentul fracturii amielice fără deplasare a coloanei vertebrale;

Ø La nivelul asistenței medicale ambulatorii de specialitate pentru specialitățile paraclinice:

o   S-a introdus RMN sâni nativ și RMN sâni nativ și cu substanță de contrast

Ø La nivelul asistenței medicale spitalicești:

o   Atât pentru internarea continuă, cât și pentru spitalizarea de zi, s-a prevăzut că nu este necesară prezentarea biletului de trimitere în cazul pacienților care au scrisoare medicală la externare cu indicație de revenire pentru internare, precum și pentru pacienții cu hemofilie aflați în programul național de hemofilie.

Ø În ceea ce privește dispozitivele medicale:

o   Pentru proteza de gambă s-a introdus tipul de proteză modulară cu manșon din silicon

o   La proteza parțială de mână a fost introdusă proteza de deget funcțională simplă acordată copiilor cu vârsta cuprinsă între 3-18 ani cu malformații congenitale.

Actul normativ va intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2016.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.