Costul cursului este de 100 lei/lună și cuprinde în total 24 de ședințe ce se întind pe o perioadă de trei luni. Cursurile se vor ține în fiecare zi de luni și miercuri, în intervalul orar 20:15 – 21:45.
„Tangoul argentinian este în primul rând o formă de dezvoltare personală, o formă de artă în care ne jucăm cu corpurile noastre folosind pași simpli. Dansul este expresivitate, este poezie, este poveste. Dansul ești tu. Tangoul este în tine. Dacă te-ai întrebat vreodată «Ce poate face tangoul pentru mine?», iată o scurtă listă de beneficii pe care cursanții noștri le-au experimentat: dezvoltă creativitatea, expresivitatea și abilitatea de comunicare nonverbală; dezvoltă afectivitatea și abilitatea de a relaționa și empatiza la nivel social și personal; realizează conexiunea corp-minte-suflet, fiind un instrument de autocunoaștere, încredere de sine; îmbunătățirea condiției fizice și a tonusului general, tangoul fiind un bun antrenament pentru inimă; practicarea regulată a tangoului combate efectele negative ale stresului; creșterea calității vieții sociale prin participarea la evenimentele comunității de tango; tangoul este un izvor de tinerețe; dansul în doi stimulează simțurile; tangoul îți oferă o escapadă surprinzătoare din rutina zilnică”, susțin organizatorii.
Lasa un raspuns