Am pornit redactarea prezentului articol de la cele două mari necazuri ale agricultorilor și zootehniștilor suceveni: subvențiile nu se plătesc sau se achită cu foarte mari întârzieri și străinii cumpără tot terenul agricol bun sau fac afaceri care îngroapă zootehnia și, implicit, industria laptelui. Agricultura și zootehnia din județul Suceava sunt văzute, de cele mai multe ori, ca domenii subdezvoltate, incapabile sau privite cu autosuficență în cele mai multe părți. Din păcate, conceptul agriculturii și/sau zootehniei din județul Suceava este un concept de multe ori forţat. Avem câteva ferme mari, pe de-o parte, care au ajuns să tragă după ele o bună parte a agriculturii locale şi o multitudine de ferme mici și foarte mici, pe de altă parte. Dacă ne uităm la statistică, țara nostră figurează cu cel mai mare număr de fermieri din Uniunea Europeană, cu şapte milioane de oameni pe care sigur e greu să îi numim fermieri. Este un concept puţin forţat, în sensul în care s-a asimilat ca fermier sau agricultor orice cetățean din, să spunem, Drăgușeni sau Dărmănești, Boroaia sau Bălcăuți, care trăieşte în mediul rural şi supraviețuiește cu cele necesare de pe urma unui hectar sau jumătate de hectar de teren agricol.
Fermă mică = 5 hectare, fermă medie = 18 hectare / ,,La noi încă se mai folosește calul… nu-i chiar catastrofal”
Actualul ministru al Agriculturii spunea că: „Eu i-aş numi pe aceştia mai degrabă cetăţeni care nu au nevoie de teren agricol ca să nu îi numărăm la şomeri. Există un studiu care a fost discutat la Bruxelles, atunci când eram acolo, în care Slovacia a făcut o analiză şi a spus «mulţumită fermelor mici care reprezintă o bună parte a acelor care locuiesc la ţară, aceștia nu au cerut ajutoare guvernamentale». Fermă mică înseamnă cinci hectare. Adică cei care primesc între 1.200 şi 1.500 de euro subvenții pe an. Dacă vă gândiţi că 85% sunt beneficiarii subvenţiilor până în cinci hectare, aveţi o imagine foarte clară a agriculturii noastre. Aici ar trebui să vină aportul deosebit al Ministerului Agriculturii. Fermele mari au la rândul lor nevoie de sprijin şi îndeplinesc condiţiile solicitate, dar pe de altă parte Ministerul ar trebui să se concentreze foarte mult pe încurajarea dezvoltării fermelor de familie. S-a discutat la noi mult, dar nu cred că s-a ajuns la scopul urmărit. O fermă de familie ar trebui să asigure unei familii cu maxim patru membri mijloacele de trai, exact cât să trăiască o familie de patru persoane din agricultură. În opinia majorităţii ar trebui să fie ferma medie la nivel european. Adică 18 hectare. România va returna, în acest an, Uniunii Europene 800 de milioane de euro (!!!) pe dezvoltare rurală. Pe piaţa internă a UE este foarte greu să mai intri acum pentru că este o concurenţă acerbă. Datorită embargoului rus, s-au blocat exporturile de alimente. Atunci România a fost inundată efectiv de mere. De exemplu, în momentul în care s-au alocat 170 de milioane de euro subvenţii, Polonia trebuia să ia 160, după care a renunţat. Trebuia să distrugă sau să distribuie gratuit fructele. Ei au renunţat şi ne-am trezit invadaţi chiar şi în România de fructele poloneze. Au preferat să le dea pe un preţ mult mai mic decât să le distrugă. România a fost afectată indirect de această criză. Totul depinde de cât de rapid iei decizii să poţi intra pe o piaţă pe care nu o cunoşti. (…) La noi încă se mai foloseşte şi calul. Nu este chiar catastrofal asta, pentru că am văzut în Franţa cum un producător de vin de o calitate excepţională folosea numai forţă de muncă la cules şi ara efectiv cu calul. Dar astea sunt cazuri deosebite, în care fermierul respectiv a reuşit să pună în valoare calitatea vinului şi l-a vândut pe piaţă ca atare. În Vest nu o să vedeţi niciodată consumatorul francez, belgian sau neamţ plecând cu trei cărucioare pline din supermarket, ca la noi. Ei preferă să consume mai puţin, dar calitativ superior. Am avut o discuţie cu oierii noştri care se bucură că vând în ţările arabe la un preţ, zic eu, derizoriu. Eu aş prefera să schimb structura de producţie, să merg pe rase de carne şi să duc această carne în Europa. Europa importă masiv, este clar mare importatoare de carne, pentru că nu poate să asigure carnea de ovine din producţia internă. S-a ajuns în situaţia în care, pentru un kilogram de cotlet de calitate dai peste 25 de euro. În loc să vând milioane de ovine în ţările arabe, aş prefera să produc mai puţin, dar de o calitate mai bună pentru piaţa europeană care absoarbe produse de calitate. Discutăm aici şi de sprijinul Ministerului Agriculturii, care acordă subvenţii pentru creşterea raselor de calitate şi de faptul că suntem în Uniunea Europeană, adică piaţa ne este deschisă.”
Cel mai tăios argument: este dovedit, cu date oficiale și exacte, că importăm aproape toată hrana
Am preferat să vedem exact anumite puncte de vedere ale celor din Ministerul Agriculturii, chiar a ministrului actual, pentru a veni cu cel mai tăios argument: este dovedit, cu date oficiale și exacte, că importăm aproape toată hrana! Fermierii români strigă disperați că nu au unde să-și vândă produsele. Cer ca produsul românesc să aibă propriul raft în marile magazine, să dispară taxa pe raft impusă de retaileri. Există o inițiativă legislativă a unui parlamentar sucevean, dar încă nu-i nimic realizat. În tot acest timp, românii mănâncă aproape exclusiv din import. Importăm mii de tone de carne, legume și fructe! De la măr, până la carne congelată de vită! „România ar putea hrăni 80 de milioane de oameni”, spune ambasadorul Norvegiei și afirmația a devenit virală. Numai județul Suceava cred că ar putea hrăni peste 3 milioane de oameni. În ciuda pământului mănos și hrănitor, apreciat de străinii care ne calcă pragul, sucevenii mănâncă scump și aproape exclusiv din import. Explicațiile ar putea fi multe, agricultura neperformantă, pierderea legăturii dintre fermier și procesator, orientarea procesatorilor spre marfa mai ieftină din import, dificultatea cu care produsele fermierilor noștri ajung pe rafturile hypermarketurilor, în piețe, faptul că producătorii români nu sunt sprijiniți, etc. Anul trecut, într-o singură lună, România a importat produse agroalimentare de aproape 600 de milioane de euro. Iată o parte din cantitățile de hrană importate anul trecut de țara noastră! Carne importată: 20.000 de tone de carne congelată de vită la un preț de 2.700 euro/tonă; 190 de milioane de kg de carne de porc, 1,61 euro/kg ; 124,5 milioane kg carne de pasăre, 1,23 euro/kg; Țările de unde aducem cel mai des carne sunt Germania, Ungaria Spania, Polonia şi Olanda. Ungaria și Polonia sunt cei mai înverșunați concurenți în ce privește carnea de pasăre. Crescătorii de bovine din județul Suceava spun că au ajuns să dea kilogramul de carne mai ieftin decât cel de fasole, cu 4 – 5 lei. Și crescătorii de porci din județul Suceava sunt nemulțumiți. Prețurile scăzute îi duc la faliment în timp ce piața este asaltată de importuri. La capitolul fructe și legume este aceeași situație. Importăm cu tonele! Peste 90 de milioane kilograme de mere – în condițiile în care Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă din Fălticeni a fost distrusă (!!!) – la un preţ mediu de 0,37 de euro/kg; 18,6 milioane kg de pere, la un preț mediu de 0,72 euro/kg; 3.122 de tone caise, la un preț mediu de 0,96 euro/kg; 57 milioane de kilograme de roșii, la un preț mediu de 0,92 euro/kg.
Amintiri frumoase cu efective numeroase de: vaci, oi, porci
Oricum, sunt două mesaje esenţiale care se transmit opiniei publice necunoscătoare: agricultura României este la pământ sau agricultura României şi-a revenit, este în creştere. Implicit, zootehnia este inclusă în aceste consideraţii generale. Zootehnia, în date comparative, după consultarea datelor recensământului general agricol. Mai întâi de toate, să vedem evoluţia efectivelor de animale din anul 1990 şi până în anul 2010. Datele sunt colectate din statisticile INS, MADR şi din ultimul recensământ agricol. Creşterea bovinelor, o activitate în continuu regres. Efectivul de bovine scade mereu. În 1990, România avea 5.381.000 de capete bovine, iar în 2010 număra 1.985.000 de exemplare. Practic, în 20 de ani, numărul de vite mari s-a diminuat cu 3,3 milioane de capete. Cea mai severă scădere a efectivelor s-a înregistrat între anii 1990 şi 1995 (minus 1,9 milioane de capete) şi după aderarea României la UE, când numărul de bovine s-a micşorat cu 749.000 capete, probabil şi din cauza stabilirii cotei de lapte pentru România la 3 milioane de tone (Buna dimineața domnul „ministru” Flutur!). Vorbind însă despre anul 2010, de remarcat ar fi că majoritatea animalelor (1.815 mii capete, respectiv, 91,44%) revin exploataţiilor agricole fără personalitate juridică, adică micilor gospodării, iar cei mai mulţi crescători de bovine se găseau, totuși, în judeţul Suceava (147,6 mii capete) la mare diferenţă, în Botoşani (100 mii capete) şi Maramureş (82 mii capete). Numărul de porcine a scăzut cu mai mult de 50%. O scădere la fel de drastică s-a înregistrat într-un sector zootehnic puternic altădată, creşterea şi îngrăşarea porcilor. Efectivul a fost decimat dea dreptul. În primii 11 ani, numărul s-a diminuat cu 7,2 milioane de capete şi doar după 2007 apare o firavă revigorare, care restabileşte echilibrul abia la nivelul din 2002. Probabil că nici interesul şi nici piaţa externă nu prezintă deschidere cât să se mai ajungă vreodată la efectivul din 1990. Numărul de ovine a atins minimul în anul 2002, când efectivul s-a înjumătăţit (7,2 milioane de capete, faţă de 14 milioane, în 1990). România este a treia mare crescătoare de oi din UE, însă efectivul este cu 40% mai mic decât în 1990. Că importurile de lapte și de lactate cresc de la o lună la alta, în timp ce prețul laptelui la poarta fermei românești scade, vedem în datele comunicate de către Institutul Național de Statistică. Ce nu știm însă este cât lapte adus de afară este etichetat cu steagul României și apoi vândut ca produs local. Sunt însă situații în care adevărul pare să iasă la iveală pentru că gura lumii vorbește, iar o astfel de practică imorală (nu ilegală!), iese la iveală. În bazinul Dornelor, altădată vestit și la fel de vestită era și fabrica de lapte ,,Dorna”, nu mai este nicio fabrică de lapte. Un dezastru prezentul și viitorul zonei de munte a județului Suceava. Fie că vorbim de Dorna sau Câmpulung Moldovenesc. În județul Suceava, acum câțiva ani erau 180.000 de bovine, în prezent efectivul a scăzut la mult sub 150.000, iar viitorul zootehniei și agriculturii locale nu sună deloc bine!
Lasa un raspuns