La sfârșitul săptămânii trecute, a avut loc, la Sinaia, Convenția Națională a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), eveniment organizat o dată la patru ani. Principalele obiective ale întrunirii au fost prezentarea Raportului activității în perioada 2012-2016, dar și alegerea unei noi structuri de conducere a organizației pentru perioada 2016-2020. Federația Patronală a IMM-urilor din județul Suceava a participat la eveniment cu o delegație formată din președinții structurilor patronale IMM membre ale federației și oameni de afaceri din județul Suceava. Președintele Federației Patronale IMM a județului Suceava, Liliana Agheorghicesei, a mai primit un mandat în funcția de vicepreședinte al CNIPMMR și pentru perioada 2016-2020. Noua echipă de conducere a CNIPMMR a elaborat și aprobat pentru perioada 2016-2020, Strategia de dezvoltare a organizației, care va viza „reprezentarea a cel puțin 50.000 de companii cu peste 1.000.000 de angajați, 12 proiecte implementate (Invest in Romania, Capitala antreprenoriatului, România educativă, etc), lansarea unui fond de investiţii privat şi a unei reţele de business angels”, a declarat Florin Jianu, noul președinte al CNIPMMR.
- Prezentarea Federaţiei Patronale a Intreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Suceava
Începând din aprilie 2008 intreprinderile mici şi mijlocii din judeţul Suceava sunt reprezentate la nivel local, regional şi naţional de Federaţia Patronală a Intreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Suceava. Federatia Patronală a Intreprinderilor Mici și Mijlocii din județul nostru este constituită ca organizație a patronilor, independentă, fără scop politic, înființată ca persoană juridică fără scop patrimonial. Organizaţia este afiliată la Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din Romania (CNIPMMR) care, se spune, este singura organizație patronală de IMM-uri reprezentativă la nivel național. La nivel internațional, Federația Patronală IMM din județul Suceava, prin CNIPMMR, este afiliată la Uniunea Europeana a Artizanatului și a Intreprinderilor Mici și Mijlocii (UEAPME) dar și la Asociația Mondială a Intreprinderilor Mici și Mijlocii (WASME). Federaţia Patronală IMM din judeţul Suceava are ca principale obiective stimularea înființării de intreprinderi mici și mijlocii cu capital privat autohton sau cu participare străină la nivel de judeţ şi sprijinirea IMM-urilor din județul nostru prin acordarea de consultanţă pe domenii specifice şi organizarea de manifestări cu caracter economic. Dintre scopurile Federaţiei Patronale a IMM Suceava amintim de promovarea şi apărarea intereselor agenţilor economici şi a organizaţiilor patronale în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu alte organe şi organisme din ţară şi străinătate, elaborarea strategiei judeţene patronale privind evoluţia economiei şi rolul patronatelor IMM de la nivelul judeţului Suceava şi promovarea colaborării şi cooperării cu structuri similare din ţară şi străinătate. Federaţia Patronală IMM Suceava a fost constituită pentru a acţiona în toate domeniile în scopul creării unui mediu favorizant funcţionării, dezvoltării şi perfecţionării activităţii societăţilor comerciale, pentru a conlucra cu sindicate, patronate, camere de comerţ şi alte organizaţii profesionale locale, cu organe ale administraţiei locale, în vederea adoptării de soluţii care prezintă interes pentru membrii patronatelor. Prin conceperea şi oferirea de programe de pregătire şi perfecţionare profesională, programe de consultanţă şi asistenţă în afaceri, Federaţia contribuie la dezvoltarea şi îmbunătăţirea activităţii IMM-urilor membre. Federaţia Patronală a IMM din judeţul Suceava s-a constituit prin următorii membri fondatori (patronate și asociații patronale de ramură din județul Suceava): Asociaţia Intreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Suceava, Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din IMM Suceava, Patronatul Intreprinderilor Mici şi Mijlocii din Bucovina- Suceava, Asociaţia Intreprinderilor de Exploatare şi Prelucrare a Lemnului din Bazinul Dornelor – Vatra-Dornei, Asociaţia „Alianţa Pro Bucovina” Rădăuţi, Societatea Medicilor Stomatologi din Bucovina, Patronatul Serviciilor Medicale Particulare din judeţul Suceava.
Lasa un raspuns