Pentru ca acest lucru să fie respectat, primăria a anunțat că va păstra aceleași procente de impozit ca și până acum.
„Am o veste bună pentru suceveni, pentru anul 2017, conform Codului Fiscal trebuie să aprobăm taxele și impozitele locale până la 30 aprilie. Astfel, noi vom menține și pentru anul viitor același nivel la taxele și impozitele locale, aici nu mă refer la taxele și impozitele impuse de Guvern, ci la cele ale primăriei.
La nivelul Primăriei Suceava de 10 ani avem aceleași impozite și taxe locale, mai ales când vine vorba de cele de bază, în primul rând cele pentru clădiri. Desigur au fost niște modificări, dar acestea nu au fost din cauza primăriei, la impozitul pe teren” , informează primarul.
Astfel, așa ca până acum, cele mai uzuale taxe și impoxite locale rămân la același nivel ca până acum.
„Așadar, la clădirile rezidențiale și clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice coeficientul este de 0,07 %, și sigur că valoarea impozabilă a clădirii se reduce în funcție de vechimea acesteia cu 50% pentru o clădire de peste 100 de ani, cu 30% pentru o clădire între 50 și 100 de ani, cu 10% pentru o clădire cu vechime de 30 și 50 de ani. La clădiri nerezidențiale ale persoanelor fizice, coeficientul este de 0,2 % asupra valorii, fie că este rezultată dintr-un raport de evaluare din ultimii 5 ani, valoarea finală de construcție în cazul noilor construcții, valoarea prezentantă printr-un contract de vânzare-cumpărare în ultimii 5 ani de zile”, informează Ion Lungu.
Nici persoanele juridice nu vor avea de suferit mai mult față de anul acesta, procentele impozitelor rămânând aceleași și pentru firme și oameni de afaceri.
„În ceea ce privește impozitul pe clădirile persoanelor juridice, la cele rezidențiale 0,2%, la cele nerezidențiale 1,3%, iar cele care au folosință în domeniul agricol 0,4%. De asemeni păstrăm sistemul de bonificații pentru anul 2017, 10% la impozitul pe clădiri, la persoane fizice și juridice, 10% la impozitul pe teren, 10% la mijloacele de transport la persoanele fizice și juridice”, adaugă edilul.
Ion Lungu declară că deocamdată municipalitatea este văduvită de peste 4 milioane de euro, bani care ar putea fi mai mult decât utili în proiectele pe care Suceava le are în plan anul acesta.
„Din păcate, așa cum am spus, s-a prelungit termenul de plată, de la 31 martie la 30 iunie, și din această cauză suntem dezechilibrați financiar. Practic 4.8 milioane de euro care trebuiau încasați la 31 martie, sperăm să îi încasăm la 30 iunie. Noi vom supune spre aprobare în Consiliul Local aceste taxe și impozite locale, aceste taxe identice cu cele ale ultimilor 10 ani”, concluzionează Ion Lungu.
Lasa un raspuns