Astfel, oamenii legii au stabilit că, în timp ce victima și familia sa a fost plecată de la domiciliu, doi tineri, ambii de 19 ani, din orașul Vicovu de Sus, i-au instigat pe doi minori de 15 ani, localnici, să pătrundă în locuința femeii și să sustragă bunuri electronice, în valoare de circa 5.000 lei.
În urma activităților efectuate, au fost recuperate bunuri sustrase din locuința persoanei vătămate.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, cercetările continuă față de cei doi minori, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”, iar față de cei doi tineri de 19 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „instigare la infracțiunea de furt calificat”, ce va fi soluționat procedural.
Minorii urmează să fie prezentați Serviciului de Medicină Legală Suceava în vederea expertizării medico-legale psihiatrice.
Lasa un raspuns