Candidatul Partidului Mișcarea Populară, la Primăria Suceava, Marian Andronache și-a depus ieri candidatura pentru funcția de primar al Sucevei, convins de faptul că, Suceava merită mai mult decât un primar ca Ion Lungu.

PMP (4)„Împreună cu echipa mea, oferim altceva decât au fost sucevenii obișnuiți până acum. Am alături de mine oameni noi, care nu au mai făcut politică și fac parte dintr-o echipă ambițioasă cu oameni profesioniști, din toate categoriile sociale. Putem aminti aici de profesori, juriști, doctori, economiști, dar mai ales oameni de afaceri. O dorință de a noastră este ca, în următorul Consiliu Local, să dezvoltăm și să ajutăm această clasă medie a Sucevei. Din punct de vedere comercial Suceava stă bine, dacă ne gândim la câte mall-uri avem, însă de producție și turism încă nu putem vorbi în Suceava”, a declarat candidatul PMP la Primăria Suceava.

Acesta a mai amintit și de promisiunile electorale, atât de des întâlnite în ultima perioadă, subliniid faptul că, lumea s-a săturat să audă aceleași promisiuni, la fiecare patru ani.

„Deși, campania electorală încă nu a început, aud tot felul de promisiuni: de la centrale termice gratuite, la parcuri industriale, săli polivalente, iar totul arată foarte bine la nivel declarativ. Eu și echipa mea, ne propunem să mergem la sufletul cetățeanului și să avem grijă, în primul rând de confortul cetățeanului. Sunt zone în care, de 25 de ani, nu s-a făcut nimic, iar noi vrem să stopăm această lejeritate”, a mai subliniat Marian Andronache.

Popovici: „Putem spune că este un moment deosebit și unic în toți acești ani de democrație a Sucevei”

Marian Andronache și-a depus candidatura pentru Primăria SuceavaPreședintele Partidului Mișcarea Populară Suceava, Corneliu Popovici, a declarat că, Marian Andronache este singurul om potrivit pentru funcția de primar al municipiului Suceava, după toți acești ani de democrație.

„Putem spune că este un moment deosebit și unic în toți acești ani de democrație a Sucevei. Spun asta deoarece o formațiune politică vine în fața sucevenilor cu un candidat și cu o echipă total nouă. Spun asta pentru că, toți cei care candidează pentru Primăria Suceava sunt oameni care nu au mai făcut politică, sunt oameni care nu poartă în spate cadavrele mandatelor anterioare și care, au hotărât să se implice în politică. Venim în fața sucevenilor cu Marian Andronache, un om cu experiență în administrația publică locală, singurul om potrivit pentru Primăria Suceava. Noi, sucevenii, avem nevoie și de doctori, dar trebuie să îi păstrăm în spitale, avem nevoie și de profesori, dar la catedră, avem nevoie și de economiști să administreze mall-urile, dar la această primărie este nevoie de un inginer. Aici este nevoie de o echipă tehnică, care să analizeze tot ce nu s-a întâmplat până acum.Cred că sucevenii vor fi alături de noi la alegerile din 5 iunie”, a spus președintele PMP Suceava, Corneliu Popovici.

One Response

  1. Bala_mac_mac

    Mai ierea unul care isi facea poze si se tragea in video-uri cu lelea Constitutia in mana,dupa care a violat-o,frumusel,ca in bancul cu Bula,care a salvat o femeie de la viol,in sensul ca aia striga dupa ajutor iar el a convins-o sa nu mai strige,deoarece se descurca singur,nu are nevoie de ajutor.
    Pentru ca,lucru’ dracului,tartorul care poza cu Constitutia in mana este basescu,marele sef al pmp,cosmarul a milioane de cetateni romani… Lume noua,politici noi cu banditi vechi,deghizati in bunici si bunice care torc,colea,pe cuptor despre minunata viata pe care ne-o vor asigura,numa’ sa-i alegem …
    Seamana cu metodologia etnicilor romi care-si trimit copii la furat sau la cersit,ii supravegheaza de prin coturi,deoarece ei stiu ca minorii nu sunt pedepsiti ,apoi daca s-ar intampla neşte lucruri,ei n-au auzit,n-au vazut…
    Domnul Popovici,liftierul secretar de stat,este – dealtfel – si foarte convingator ,visul sau secret ,intretinut de ursitoare de serviciu („serviciu –ii”,in sensul cel mai larg…) este acela de a scoate un rezultat care sa-l transforme intr-o balama,sa vina,adeca,un domn ,de la nu conteaza ce partid mai mare, si sa-l roage; ”..domnul Popovici,dvs. ati fost si de stanga (sau „de dreapta”,dupa caz..),n-ati vrea sa ne dati dvs. voturile ,ca sa avem majoritatea in CJ? Va rugam frumos…”
    „Dar voi ce dati? Mai exact,ce cedati?” „ Pai,uite ar fi acolo neste sinecurici sinecurale,zemoase…” Precum si alte povestiri despre reforma.
    Iar domnul Popovici pluseaza si cu Codreanu,candidatul alifie,bun pentru orice,asteptam sa-l lanseze si la Presedintia Frantei sau a SUA,ca umbla cu el cum umblau legionarii de la Neamt cu muribundul pe targa,pe la portile oamenilor,iar acela lasa cu limba de moarte taranilor: „Votati-l pe Codreanu !”
    Codreanu celalalt,ala care ne facea o tara ca soarele sfant de pe cer,stramosul quasisecret al liberalului
    Marian Munteanu…
    Imbarligate sunt caile Domnului,ca privirile unui fost presedinte…

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.