Fostul preşedinte al României Traian Băsescu este revoltat pe procurorii care îl anchetează.

Liderul PMP a scris, miercuri, pe pagina personală de Facebook, că  la PICCJ are o „bibliotecă de dosare penale generate de reclamaţii” care au fost redeschise în 2015. Aceasta a realizat, totodată, o sinteză a activităţii sale politice, subliniind că nu au existat dosare pentru modul de desfăşurare a licitaţiilor în timpul mandatelor sale.

Fostul preşedinte consideră că procurorii ar avea două opţiuni: fie „constată temeinicia soluţiei iniţiale a PICCJ de neîncepere a urmăririi penale”, fie va fi audiat şi trimis dosarul apoi în instanţă.

Băsescu punctează, de asemenea, că nu are nimic de negociat în acest sens.

„Ori vă reconfirmaţi NUP-urile, ori trimiteţi dosarele în instanţă. Eu nu am nimic de negociat.
Am fost ministru al transporturilor în 5 guverne, timp în care s-au reabilitat peste 2000 km de drumuri naţionale şi peste 200 km de căi ferate. Nu a existat nici un dosar pentru modul de desfăşurare a licitaţiilor.

Am fost Primar General al Capitalei timp de 4 ani şi jumătate, gestionînd bugete de peste 1,2 miliarde dolari anual, cu lucrări mari cum ar fi contorizarea pentru încălzire a scărilor de bloc, modernizarea a 750 puncte termice, modernizarea a 120 km linii de tramvai, construcţia liniei 41, asfaltarea a sute de km de străzi şi bulevarde. Nu a existat nici un dosar pentru modul de desfăşurare al licitaţiilor .

Cu toate acestea la PICCJ am o bibliotecă de dosare penale generate de reclamaţii ale oamenilor turnătorului Voiculescu, dosare care după ce au primit NUP de la procurorii de caz, au fost redeschise în anul 2015 la cererea fostului Procuror General Niţu .

Nu contest dreptul PICCJ de a redeschide aceste dosare, dar contest faptul că toate sunt ţinute deschise spre a fi utilizate politic. În opinia mea, procurorii au două soluţii şi anume: ori constată temeinicia soluţiei iniţiale a PICCJ de neîncepere a urmăririi penale, sau mă audiază după care trimit dosarul în instanţă.

Prin menţinerea acestor dosare fără a lua o decizie, procurorii nu fac decît să aştepte momentul potrivit pentru a le utiliza conform dispoziţiilor şefilor în interesul acestora sau în interes politic, ceea ce este inadmisibil.

Reţineţi, eu nu am nimic de negociat !”, a scris Traian Băsescu pe reţeaua de socializare.

One Response

  1. Flota_nt

    Dar ce sa negociezi cu asa un sociopat??
    Prost ar fi cine si-ar mai pune mintea,cel mai bine ar fi ca vajnicii procurori ai doamnei Kovessi,atat de priceputi la strans de oua la tarani batrani,referendari suspecti de serviciu ai regimului sociopatului kior,sa aiba macar un puseu de curaj si sa-i confectioneze dosarele atat de meritate,alea care sunt de resortul DNA,nu jucarii.. Cum ar fi cele cu casele,cu afacerea ALRO Slatina,chiar cele cu flota…
    Ca sa se simta domnul gunoi basescu ca in biblioteca de dosare de la Jilava,ca tot ii plac lui bibliotecile.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.